Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Etichetă: Aurelia Fedorca

Orașul Negrești-Oaș se va înfrăți cu orașul german Lauchheim

Primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, a făcut parte din delegația oficială a județului Satu Mare care s-a aflat săptămâna trecută în Germania, ocazie cu care a fost semnată și varianta finală a Acordului de înfrățire a județului Satu Mare cu județul Ostalbkreis.

Un punct important pe agenda vizitei în Germania l-a constituit întâlnirea cu primari de orașe și comune din județul Ostalbkreis, la sediul prefecturii Aalen. Cu această ocazie, primarul Aurelia Fedorca a avut primele discuții privind găsirea unor elemente comune între orașul Negrești-Oaș și orașul Lauchheim, condus de primarul Andrea Schnele, în vederea dezvoltării unor relații de înfrățire și extinderea colaborării începută la nivelul celor două județe, la nivel local, în domeniile economic și cultural.

”Prin acest nou parteneriat, care sper să se concretizeze în cursul acestui an, ne propunem să dezvoltăm relații economice, culturale și turistice, să avem schimburi de experiență între administrații și între cetățeni din toate categoriile sociale. Nu în ultimul rând, aş dori să căutăm împreună resurse pentru a demara proiecte concrete care să ducă la crearea de noi locuri de muncă, să facilităm schimburile comerciale şi să încurajăm închegarea de parteneriate între firmele de la noi şi cele din Germania.

Îi mulțumesc fostului scrimer german de origine română, născut în Satu Mare, Josef Szepeschy, care ne sprijină pentru perfectarea relațiilor de colaborare dintre cele două orașe!”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.

Un cartier etalon! Modernizarea Cartierului Decebal din Negrești-Oaș a fost finalizată

Lucrările de modernizare a Cartierului Decebal din orașul Negrești-Oaș au fost finalizate, rezultând un cartier modern, cu rețele de apă și canalizare, cu străzi asfaltate, trotuare și spații verzi amenajate, dar și cu grădiniță nouă. Mai rămân de amenajat spațiile de joacă, astfel încât Cartierul Decebal să devină un etalon pentru ceea ce înseamnă un cartier adus la standarde moderne.

”Continuăm să construim și să modernizăm orașul Negrești-Oaș. Lucrările de modernizare a Cartierului Decebal au luat sfârşit, mai avem mici detalii de pus la punct, iar negreștenii care locuiesc aici încep să se bucure după o perioadă de disconfort. Pentru a crea aerul modern şi civilizat pe care îl are acum Cartierul Decebal, s-au modernizat aleile de acces, trotuarele, s-au reabilitat reţelele de apă şi canalizare, s-au construit si amenajat parcări, s-a refăcut sistemul de iluminat public, s-au amenajat spaţiile verzi şi mobilierul urban”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.
Toate lucrările efectuate au fost susţinute integral din bugetul oraşului Negreşti-Oaş.

La acestea se adaugă construirea noii grădinițe, care va fi dată în folosință în toamna acestui an, proiect realizat din fonduri europene. Pe de altă parte, se poartă discuții cu proprietarul blocului nefinalizat din cartier pentru găsirea unor soluții de amenajare și a acelei zone. 

„Îmi doresc să reamenajăm și celelalte cartiere după modelul Cartierului Decebal, pentru a crea condiții civilizate și moderne pentru toți negreștenii. Însă, pentru a avea un cartier frumos tot timpul este nevoie și de implicarea celor care locuiesc aici. Am făcut acum un efort cu această modernizare și fac un apel la negreștenii care locuiesc aici să se implice și să mențină ceea ce am făcut, pentru ca beneficiile să se facă resimțite pe termen lung”, a precizat primarul Aurelia Fedorca.

Aceste investiții vin în completarea celorlalte proiecte care se derulează în oraşul Negrești-Oaș. Sunt toate proiecte foarte importante care au menirea de a moderniza oraşul şi de a ridica standardul de viaţă din Negreşti-Oaş.

 

Primarul Aurelia Fedorca le cere firmelor care realizează lucrări de reabilitare şi modernizare a drumurilor și a rețelelor de utilități să urgenteze finalizarea acestora

Primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanţii societăţilor care efectuează lucrări de reabilitare şi modernizare a drumurilor pe raza oraşului , precum şi cu reprezentanţii societăţilor care efectuează lucrări de branşare la reţelele de apă-canal, gaz şi energie electrică.

Aurelia Fedorca le-a transmis tuturor că la finalul lunii iunie se va face recepţia la toate străzile care au fost în lucru pentru modernizare şi doreşte ca societăţile să-şi sincronizeze lucrările, atât cei care lucreză la acostamente, trotuare etc, cât şi cei care fac branşamente.

Şedinţa de lucru a fost urmată de o vizită în teren pentru a verifica situaţia lucrărilor. Primarul le-a solicitat mai multă atenţie la calitatea lucrărilor pe care le execută şi la detaliile tehnice. Iar celor care fac lucrări de branşamente să finalizeze lucrările deoarece nu se vor mai permite lucrări şi intervenţii la străzile modernizate.

 

Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș vă urează ”La mulți ani!” – 2018

felicitare Anul Nou Negresti OasLa sfârșit de An Vechi și început de An Nou, vă mulțumim pentru contribuția pe care v-ați adus-o în acest an la dezvoltarea orașului nostru și vă invităm să ne fiți parteneri și în 2018.

Vă dorim ca Noul An să vă găsească sănătoși, bucuria și liniștea din aceste zile să vă însoțească în 2018 și toate visele să vi se împlinească!
La mulți ani!

Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș

Primar Aurelia Fedorca

Primarul Aurelia Fedorca, bilanț la final de an și planuri pentru 2018: Investiții importante în infrastructură la Negrești-Oaș

 conferinta presa Aurelia FedorcaPrimarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, a prezentat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, un scurt bilanț al activității pe 2017, precizând că a fost un an al investițiilor și al întocmirii de noi proiecte și de noi fonduri, dar și unul al diversificării evenimentelor culturale și de întărire a legăturilor cu negreștenii din afara țării.

Edilul orașului Negreși-Oaș a declarat că, din fonduri alocate prin PNDL I și de la bugetul local, în acest an s-a lucrat intens la modernizarea mai multor străzi  (Turului, Vâltori, Moților, Pădurii, Tudor Vladimirescu, Borcutului, Oașului) și au început lucrările pe străzile Gării și Plopilor, urmând să continue la primăvară. De asemenea, a fost finalizat Corpul C al Primăriei și au avansat lucrările la Centrul Multicultural.  Pe de altă parte, a fost aprobat proiectul și este în curs de realizare documentația pentru designul interior și dotarea Centrului Multicultural, din fonduri de la bugetul local.

Tot din fonduri de la bugetul local a fost finalizată Grădinița din Cartierul Decebal, iar prin PNDL este în curs de derulare achiziția publică privind Reabilitarea și extinderea Școlii Gimnaziale nr. 3.

 Pe de altă parte, în această perioadă au fost semnate contractele de finanțare prin PNDL II, în valoare de peste 11 milioane lei, pentru următoarele proiecte: modernizare rețele apă și sistem rutier pe str. Tudor Vladimirescu (tronson str. Victoriei – str.Borcutului), modernizare rețele apă-canal și sistem rutier pe str. Mihai Eminescu, realizarea unei creșe la vechea Școala nr. 2,  realizarea a 4 poduri peste râurile Tur și Talna (pe strada Luna – vis-a-vis de Biserică, pe strada Vâltori cu strada Livezilor -în Cherechiș și 2 poduri în cartierul Tur).

            La acestea se adaugă semnarea contractului de finanțare, prin PNDL II, pentru proiectul privind ”Alimentarea cu apă potabilă a zonei Luna Șes si înmagazinarea apei printr-o acumulare permanentă pentru tunurile de zăpadă”, în valoare de 2.905.255 lei (inclusiv TVA).

 ”La Luna Șes, au fost deblocate lucrările, după ce am obținut acordul pentru defrișarea pârtiei,  prin Hotărâre de Guvern. Așteptăm ca la primăvară, imediat ce timpul va permite, constructorul să finalizeze lucrările. În paralel, va trebuie să ne ocupăm în mod prioritar de realizarea unui plan de management integrat pentru stațiune, astfel încât de iarna viitoare să poată intra în funcțiune”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.

Pe de altă parte, edilul Negreștiului a precizat că așteaptă ca în perioada următoare să semneze contractele de finanțare pentru modernizare altor străzi pentru care au fost depuse proiecte: Lăcrimioarei, Pietrosului, Tineretului, Podului și străzi în Cartierul Tur.

Eficientizarea energetică a școlilor și a blocurilor

În același timp, au fost depuse pentru finanțare din fonduri europene mai multe proiecte.

” Din fonduri europene, am depus pentru finanțare proiecte privind creșterea eficienței energetice la școli, gradinițe și licee, dar și pentru anveloparea a 20 de blocuri din cele 50 existente.

Am depus un efort imens pentru întocmirea proiectului pentru reabilitarea blocurilor deoarece a fost nevoie de acceptul proprietarilor și de documente de la fiecare în parte, iar mulți proprietari sunt plecați din țară. Acolo unde am reușit să adunăm documentele și să obținem acordul proprietarilor, am întocmit proiecte. Mi-aș fi dorit să putem cuprinde toate cele 50 de blocuri, dar, din păcate, nu a fost posibil din aceste motive”, a precizat Aurelia Fedorca.

            Tot din fonduri europene, Primăria Negrești-Oaș pregătește un proiect privind modernizarea centrului civic, amenajarea de trotuare și piste de biciclete pe strada Victoriei, dar și reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 1.

Taxe și impozite locale nemajorate

            Primarul Aurelia Fedorca a mai anunțat că în ultima ședință a Consiliului Local din acest an, care a avut loc vineri, au fost aprobate taxele și impozitele locale pe anul 2008.

”Am decis să nu majorăm nici în acest an taxele și impozitele locale, așa cum nu am făcut-o nici în ultimii ani, însă mă aștept ca negreștenii să conștientizeze acest lucru și să contribuie la îmbunătățirea gradului de colectare a acestora. Am reușit, an de an, să mărim gradul de colectare, dar încă suntem departe de a fi mulțumiți. Sper ca negreștenii rău-platnici să aprecieze faptul că nu majorăm impozitele și să le achite la timp!”, a concluzionat primarul orașului Negrești-Oaș.

Mesajul primarului Aurelia Fedorca de Ziua Națională a României

aurelia-fedorcaZiua de 1 Decembrie, sărbătoarea de suflet a tuturor celor care simt şi trăiesc româneşte, îmi oferă prilejul de a adresa cele mai frumoase gânduri românilor de pretutindeni.

După 99 de ani de la Marea Unire, Ziua Națională a României și ziua românilor de pretutindeni este un bun prilej de a ne reaminti că ceea ce ne unește este mai puternic decât ceea ce ne separă.

Vreau să vă felicit pe toți românii plecați din țară, care v-ați realizat acolo unde v-ați stabilit, dar nu ați uitat de România, de familiile voastre, și aduceți plus-valoare pentru țara noastră prin ceea ce faceți în fiecare zi. Știu că uneori simiți că țara nu face destule pentru voi, dar credeți-mă că doar împreună putem reuși.

Știu că toți vă doriți ca România să redevină acasă pentru toate familiile noastre plecate în toate zările pământului. Și eu, și noi toți ne dorim să facem în așa fel încât copiii noștri să aibă un viitor bun în țară.

Dar la toate aceste întrebări care ne frământă acum mai mult decât oricând răspunsul stă la fiecare dintre noi.

Doar fiind uniți, așa cum suntem azi, doar muncind împreună pentru acest deziderat comun vom putea reuși să facem astfel încât copiii noștri să nu fie nevoiți să-și caute printre străini împlinirea și aprecierea.

Să facem din România țara în care te naști și rămâi până la bătrănețe, trebuie să fie un proiect național, la care să muncim cu toții, indiferent de culoare politică și de statut.

Aș vrea ca azi să fie momentul în care să începem să contruim România în care avem încredere, România în care ne putem bucura, România în care putem iubi și pe care o iubim!

 La mulți ani, România! La mulți ani, românilor! La mulți ani, negreșteni de pretutindeni!