Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Programul activităţilor desfăşurate cu ocazia Zilei Pompierilor din România în orașul Negrești-Oaș

Ziua Pompierilor la Negresti OasZiua Pompierilor din România va fi marcată anul acesta prin ample manifestări publice organizate în centrul orașului Negrești Oaș, cu sprijinul Primăriei Orașului Negrești Oaș, Consiliulului Local Negrești Oaș și Casei Orășenești de Cultură Negrești-Oaș.

Astfel Miercuri, 13 septembrie a.c, începând cu ora 12:00, în centrul oraşului Negreşti Oaş va avea loc un ceremonial militar la care vor lua parte oficialități ale județului Satu Mare, primari ai unităților administrativ teritoriale unde Inspectoratul pentru Situaţii de Ugenţă “Someş” Satu Mare are efective, comandanţi și șefi ai unităţilor militare aparţinând Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică si Siguranță Națională din județul Satu Mare, reprezentanţi ai instituţiilor publice deconcentrate si descentralizate județene, cadre active, în rezervă si retragere aparținând Inspectoratului General pentru Situaţii de Ugenţă.

În cadrul festivității vor fi acordate premii și plachete aniversare, va avea loc ceremonia de înaintare în grad înaintea expirării stagiului minim a 6 cadre militare, vor fi citite mesaje de felicitare și vor fi rostite alocuțiuni ale oficialităților, după care, pe acordurile fanfarei Municipale Baia Mare, se va putea urmări în premieră în orașul Negrești Oaș, o paradă militară cu defilarea personalului şi tehnicii aflate în dotarea Inspectoratului pentru Situatii de Urgentă ”SOMEȘ” al județului Satu Mare. Vor fi prezentate atât echipamente de stingere fabricate în anul 1885, cât şi ultimele noutăţi ale tehnicii de intervenţie.

La final, cei prezenți vor putea asista la un exerciţiu demonstrativ, unde vor putea observa modul de acţiune al serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă în cazul intervenţiei la accidentele rutiere şi incendii.
Ne-ar face deosebită plăcere să fiţi alături de noi în acest moment special din viaţa salvatorilor.

Vă aşteptăm cu drag !

Desfășurător activități 13 septembrie 2017-Ziua Pompierilor din România

 

11:00 Pregatirea spaţiului  în care se desfaşoară ceremonia,

          Instalarea sistemului de sonorizare,

          Introducerea fanfarei militare în formație,

          Realizarea dispozitivului pentru ceremonia militară;

11:50 Introducerea drapelului de luptă in formaţie;

11:55 Prezentarea onorului prefectului judetului Satu Mare;

12:00 Întâmpinarea  oficialitaților judetene si locale, darea onorului, salutul Drapelului  de luptă, trecerea în revistă a inspectoratului;

12:05 Intonarea imnului de stat  / arborarea drapelului României;

12:10 Oficierea serviciului religios;

12:20 Prezentarea oficialităților și invitaților;

12:25 Alocuțiune Inspector Șef / Citirea mesajelor de felicitare

12:40 Avansări în grad / Premieri

13:00 Alocuțiuni: Prefectul județului Satu Mare,

                            Președintele Consilului Județean Satu Mare,

                            Primarul orașului Negrești Oaș,

13:15 Defilarea personalului  şi tehnicii Inspectoratului pentru Situatii de Urgentă ”SOMES” al judetului Satu Mare;

13:40 Încheierea festivității;

13:45 Exerciții demonstrative;

14:30 Incheierea activității;