Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Etichetă: sedinta Consiliul Local

Taxele și impozitele locale pentru anul 2018 nu se majorează la Negrești-Oaș

Consiliul Local Negrești-Oaș a aprobat în ședința de vineri, 29 decembrie 2017, proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2018.

La propunerea primarului Aurelia Fedorca, valoarea taxelor și impozitelor locale a rămas neschimbată.

”Am decis să nu majorăm nici în acest an taxele și impozitele locale, așa cum nu am făcut-o nici în ultimii ani, însă mă aștept ca negreștenii să conștientizeze acest lucru și să contribuie la îmbunătățirea gradului de colectare a acestora. Am reușit, an de an, să mărim gradul de colectare, dar încă suntem departe de a fi mulțumiți. Sper ca negreștenii rău-platnici să aprecieze faptul că nu majorăm impozitele și să le achite la timp!”, a declarat primarul orașului Negrești-Oaș.

În aceiași ședință, au mai fost aprobate următoarele hotărâri:

– hotărâre privind încetarea mandatului de consilier local din partea Partidului Alianța Liberalilor și Democraților a d-lui Bu Ștefan Marian;
– hotărâre privind aprobarea execuției bugetare pentru trimestrul IV a anului 2017;
– hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – “Construire statie de bază pentru servicii de comunicatii electronice” în judetul Satu Mare, loc Negrești-Oaș, str. I.Creangă, extras CF 109935, nr. cad. 109935;
– hotărâre privind aprobarea preturilor de referință pe grupe de accesibilitate pentru valorificarea de masă lemnoasa și a volumului pentru anul 2018;
– hotărâre privind darea în administrare a pădurilor si a pășunilor împădurite ale orașului Negrești-Oaș.