Târgul Mărțișorului Tradițional, ediția a VIII-a – GALERIE FOTO
Am vestit primăvara prin Târgul Mărțisorului Tradițional, eveniment ajuns în acest an la a VIII-a ediție. Elevii de la liceele din oraș, de la școlile gimnaziale și cei mai mici dintre copii, „grădinarii”, au creat adevărate bijuterii pentru mamele, bunicile și femeile din viața lor.
Standurile târgului au fost pline cu mărțișoare colorate, toate făcute cu suflet pentru negreștence. Meștesugarii au fost și ei prezenți cu mărțișoare artizanale, mărțisoare cu lavandă, dar și cel mai nou și inedit dar: mărțișoare tablou confecționate dintr-un singur fir de sârmă. În final, primarul Aurelia Fedorca și directorul Casei de Cultură, Anca Volsik, au acordat diplome de participare tuturor celor care s-au implicat în reușita evenimentului.
Mulțumim elevilor, cadrelor didactice și părinților, dar și meșteșugarilor noștri Ana Mare, Mirela Bud, Mihaela Deac, Mercea Dorina și lui Adrian Toth pentru că împreună au reușit să aducem bucuria primăverii în orașul nostru.
Le mulțumim partenerilor noștri de la instituțiile de învățământ care răspund pozitiv la fiecare provocare: Școala Gimnazială nr.1, Școala Gimnazială nr.3 , Liceul Teoretic, Liceul Tehnologic I.G. Andron, Grădinița Nr.1 și Grădinița Nr.7. Organizatorii evenimentului au fost Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș prin Casa Orășenească de Cultură, Muzeul Țării Oașului, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică și toți cei care au făcut posibil ca acest eveniment să continue tradiția.