Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Zi: 17 noiembrie 2017

Rezultatul sesiunii de selecție a proiectelor care vor beneficia de finanțare nerambursabilă de la bugetul local al orașului Negrești-Oaș

Comunicat cu privire la rezultatul final al sesiunii de selecție a proiectelor care vor beneficia de finanțare nerambursabilă de la bugetul local al orașului Negrești-Oaș pe anul 2017, în baza legii nr. 350 din 2 decembrie 2005

În cadrul selectiei publice de proiecte, organizate de Orasul Negresti Oas – in cadrul Sesiunii I -proiecte sportive, culte religioase si culturale, a Programului pentru acordarea de finantari
nerambursabile din bugetul local al oragului Negresti Oas pe anul 2017, pentru activitati nonprofit de interes local, conform prevederilor Legii nr. 350 din 2 decembrie 2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri alocate pentru activitati nonprofit de interes general, s-au atribuit urmatoarele finantari nerambursabile.

Rezultatele evaluarii sunt prezentate in documentul atasat. Click aici pentru a-l vizualiza

ANUNŢ. Concurs pentru ocuparea următoarelor funcţii publice de conducere vacante, pe perioadă nedeterminată 

Primăria oraşului Negreşti Oaş, județul Satu Mare, anunţă ocuparea prin concurs a următoarelor funcţii publice de conducere vacante, pe perioadă nedeterminată:

1) Director executiv, functie publica de conducere, clasa I-Direcția Economică

2) Sef birou, functie publica de conducere, clasa I–Birou Plati

Condițiile generale pentru ocuparea unei funcții publice sunt cele prevazute de art.54 din Legea nr.188/1999–privind Statutul funcționarilor publici, r2.

Condițiile specifice de participare la concurs, conform prevederilor art.57, alin.6 din Legea nr.188/1999-privind condițiile minime de vechime în specialitatea studiilor, după cum urmează:

1) Pentru funcția publică de director executiv, clasa I-Direcția Economică–licențiat studii superioare în domeniul științelor economice și masterat sau studii postuniversitare în domeniul științelor economice sau management

-să îndeplinească condițiile prevăzute de art.57, alin.6, lit.b din Legea nr.188/1999–respectiv 3 ani  vechime în specialitatea studiilor

2) Pentru funcția publică de șef birou, clasa I-Birou Plăți–licențiat studii superioare în domeniul științelor economice și masterat sau studii postuniversitare în domeniul științelor economice sau management.

-să îndeplinească condițiile prevăzute de art.57, alin.6, lit.a din Legea nr.188/1999–respectiv 2 ani  vechime în specialitatea studiilor

Concursul se organizează în data de 19 decembrie 2017, ora 11 proba scrisă, la sediul instituţiei și în data 21 decembrie 2017, ora 13 proba interviului, la sediul instituției.

Dosarele de înscriere la concurs se depun în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului în Monitorul Oficial, conform prevederilor art.49, din HG nr.611/2008 modificată şi completată.

Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei oraşului Negreşti Oaş, str.Victoriei, nr.95-97–Compartiment resurse umane, tel.0261/854845, int.114, email:primarie@negresti-oas.ro, persoană de contact:Manea Cristina–insp.resurse umane.

       PRIMAR,

AURELIA FEDORCA