Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Zi: 31 mai 2018

Carnavalul copiilor la Muzeul în Aer Liber al Țării Oașului – GALERIE FOTO

Copiii din Negrești-Oaș au avut parte de distracție și multe surprize de Ziua Copilului, care a fost sărbătorită joi, 31 mai 2018, prin mai multe evenimente.

La ora 10.00, la Muzeul în aer liber al Ţării Oaşului a început Carnavalul Copiilor. Cei mici au avut parte de face-painting, muzică și divertisment, ateliere de lucru pe diverse teme, cabină foto, baloane și, nu în ultimul rând, de un spectacol distractiv pentru copii și animație cu ELLA BELLA şi prietenii ei.

Spiriduș ghiduș a întreţinut atmosfera într-o manieră hazlie, văzându-se pe feţele copiilor doar zâmbete.

Spectacolul a avut permanent momente artistice susținute de copii de la instituțiile de învățământ din oraș. Nu au lipsit zâmbetele şi voia bună, cele care au contorizat bucuria copiilor noștri.

„Primarul copiilor”. Copiii din Negrești-Oaș și-au ales primarul de Ziua Copilului – GALERIE FOTO

Ziua Copilului a început joi, 31 Mai 2018, la Negrești-Oaș cu „Ziua Porților Deschise la Primărie”, prin acţiunea „Primarul copiilor”.

Cei şase candidaţi la fotoliul de primar al copiilor au fost cu toţii primari pentru o zi, iar apoi s-a ales democratic un primar dintre cei şase concurenţi, pentru a fi primarul copiilor în anul 2018.

Cei şase candidati au fost: Gavra Flavia, Gherţan Călin, Mihoc Isabela, Codreanu Andrei, Andor Andreea şi nu în ultimul rând primarul ales pentru 2018, BĂRBUŞ AMALIA.

Noul primar al copiilor va participa la toate evenimentele sub această titulatura.

Noi le dorim mult succes în anul 2018 şi să-şi realizeze toate proiectele pe care şi le-au propus!