Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Lună: ianuarie 2019

Ajutoare pentru încălzirea locuinței. Plafonul de venit a fost majorat. Negreștenii cu venituri reduse primesc, în perioada sezonului rece, ajutoare pentru încălzirea locuinței

Serviciul Public  de Asistenţă Socială, din cadrul Primăriei Negrești-Oaș, anunță că, începând cu data de 1 ianuarie 2019, nivelul până la care se acordă ajutoarele pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, energie electrică și lemne a fost majorat, conform modificărilor aduse de OUG nr. 114/2018, de la 615 lei la 750 de lei. Ajutorul pentru încălzirea locuinţei este o măsură de sprijin destinată consumatorilor vulnerabili cu venituri situate până la un prag stabilit de lege.

Pentru a putea beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței, cetățenii trebuie să îndeplinească cumulativ urmatoarele condiții:

  • realizează venituri de până la 750 lei/membru de familie;
  • sunt proprietari ai locuinţei, succesorul de drept al acestuia, persoana care a înstrăinat locuinţa în baza unui contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere sau cu drept de habitaţie, titularul contractului de închiriere, comodat, concesiune al acesteia ori alt membru de familie major şi împuternicit de proprietarul locuinţei sau de titularul contractului de închiriere ori, după caz, reprezentantul legal al persoanei singure care nu a împlinit vârsta de 16 ani sau al persoanelor prevăzute la art 43 alin. (1) lit. b) şi art. 178 lit. a) şi b) din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare ;
  • Nu dețin unul din bunurile cuprinse în Lista bunurilor ce conduc la excluderea ajutorului;

Persoanele care se încadrează în tranșele de venit pot să se adreseze Serviciului Public de Asistență Socială din cadrul Primăriei Negrești-Oaș, de luni până vineri, între orele  08:00-16:00, birou 17, corpul B, în vederea obținerii subvențiilor la încălzirea locuinței pentru perioada rămasă din sezonul rece 2018-2019, respectiv lunile februarie și martie 2019. Dosarele se pot depune până în data de 20 a lunii.

Unirea Principatelor Române, sărbătorită la Negrești-Oaș – GALERIE FOTO

Unirea Principatelor Române a fost marcată azi şi la Negreşti-Oaş, printr-o serie de manifestări cultural-artistice.

Manifestările au fost organizate de Primărie, Consiliul Local Negreşti-Oaş şi Casa Orăşenească de Cultură Negreşti-Oaş, şi au avut loc în faţa Obeliscului închinat eroilor neamului, situat în Parcul Central al orașului.

Printre oficialităţile prezente s-au numărat primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, viceprimarul Constantin Fanea, consilieri locali, respectiv reprezentanţi ai instituţiilor publice deconcentrate.

Manifestările au început cu intonarea imnului național al României, după care preoții din oraș au oficiat un ceremonial religios. Au urmat discursuri despre însemnătatea istorică a zilei de 24 ianuarie 1859, depuneri de coroane și un scurt moment artistic, după care toți cei prezenți s-au prins în hora unirii.

Ansamblurile populare Sânzienele şi Oaşul, conduse de către interpreta de muzică populară Maria Tripon, au interpretat imnul Micii Uniri, fiind răsplătiţi cu aplauze prelungite de participanţi.

Unirea Principatelor Române va fi sărbătorită joi, 24 ianuarie 2019, la Negrești-Oaș. Programul manifestărilor

Primăria și Consiliul local Negrești-Oaș vă invită joi, 24 Ianuarie 2019, la sărbătorirea a 160 de ani de la unirea Moldovei cu Țara Românească.

Evenimentul va avea loc în parcul central al orașului la monumentul eroilor începând cu ora 10,00, după următorul program:

  • Intonarea imnului național al României
  • Ceremonial religios – Te-Deum
  • Însemnătatea istorică a zilei de 24 ianuarie 1859
  • Depuneri de flori și coroane
  • Scurt moment artistic
  • Hora Unirii

Sunt aşteptaţi la monumentul ostaşilor neamului toţi cei care vor să împărtăşească bucuria acestei zile de importanță deosebită pentru istoria neamului. Organizatori: Primăria și Consiliul local Negrești-Oaș prin Casa Orășenească de Cultură și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică în parteneriat cu instituțiile de învățământ.

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Negrești-Oaș – Galerie Foto

Astăzi, 15 ianuarie, ca în fiecare an,  sărbătorim „Ziua Culturii Naționale” și împlinirea a 169 de ani de la naşterea poetului nepereche, Mihai Eminescu.

La Negrești-Oaș, Ziua Culturii Naționale a fost sărbătorită printr-o serie de evenimente.  Începând cu ora 08.00, la Biblioteca Orășenească din Negrești-Oaș, s-a desfășurat o  expoziție de carte din opera eminesciană și dezbateri școlare cu tema Mihai Eminescu.

Apoi, în sala mare de festivități a primăriei,  elevii de la instituțiile de învățământ din oraș au pregătit un spectacol artistic emoționant,  poezie și cântec închinate lucefărului nostru.

La terminarea spectacolului artistic, au fost depuse jerbe de flori la bustul poetului de către Primăria și Consiliul local Negrești-Oaș, instituțiile de cultură și învățământ din oraș, iar fiecare elev a depus o floare pentru cinstea poetului.

„Se poate trăi făra artă și cultură?

   Da ! Dar nu merită.” Spunea Toma Caragiu.

La mulți ani! Ziua Culturii Naționale, 15 ianuarie 2019, Negrești-Oaș, o bucată de identitate pur românească.

Rezultatele finale ale concursului organizat în data de 10 ianuarie 2019 pentru ocuparea a trei posturi contractual vacante de execuție în cadrul Direcției Administrarea Domeniului Public și Privat

Rezultatele finale ale concursului organizat în data de 10 ianuarie  2019 pentru ocuparea a trei posturi contractual vacante de execuție în cadrul Direcției Administrarea Domeniului Public și Privat

Nr. crt. Numele şi prenumele candidatului Punctajul obţinut la proba scrisă Punctajul obţinut la interviu Total Rezultatul concursului
1 Vitoc Carmen Olimpia  92 puncte 90   puncte 91 puncte ADMIS
2 Feier Vasile 89 puncte 88 puncte 88,5 puncte ADMIS
3 Codrea Viorel Dorin 85 puncte 86 puncte 85,5 puncte ADMIS
4 Berinde Vasile Mihai 63 puncte 65 puncte 64 puncte RESPINS

Afişat astăzi,  15 ianuarie 2019, ora 1530 la sediul Primăriei orașului Negrești Oaș, judeţul Satu Mare.

Secretarul comisiei:  Manea Cristina

Rezultatele finale ale concursului organizat in data de 14 ianuarie 2019 pentru ocuparea a două posturi contractual vacante de execuție în cadrul Compartimentului Asistență Medicală Școlară

Rezultatele finale ale concursului organizat in data de 14 ianuarie 2019 pentru ocuparea a două posturi contractual vacante de execuție în cadrul Compartimentului Asistență Medicală Școlară

Nr. crt. Numele şi prenumele candidatului Punctajul obţinut la proba scrisă Punctajul obţinut la interviu Total Rezultatul concursului
1 Simon Marcedes Georgeta 75,32 puncte 98 puncte 86,66 puncte ADMIS
2 Rus Lucica 71,82 puncte 95 puncte 83,41 puncte ADMIS

Afişat astăzi,  15 ianuarie 2019, ora 1330 la sediul Primăriei orasului Negresti Oas, judeţul Satu Mare.

Secretarul comisiei:  Manea Cristina

REZULTATUL probei interviu a concursului organizat in data de 10 ianuarie 2019 pentru ocuparea a trei posturi contractual vacante în cadrul Direcției Administrarea Domeniului Public și Privat

REZULTATUL probei interviu a concursului organizat in data de 10 ianuarie 2019 pentru ocuparea a trei posturi contractual vacante în cadrul Direcției Administrarea Domeniului Public și Privat

Nr. crt. Nume şi prenume candidat Functia contractuala pentru care candideaza Punctajul obţinut Rezultatul final
1 Vitoc Carmen Olimpia Inspector, grad debutant 90 de puncte ADMIS
2 Feier Vasile Muncitor calificat, grad I 88 de puncte ADMIS
3 Codrea Viorel Dorin Muncitor calificat, grad I 86 de puncte ADMIS
4 Berinde Vasile Mihai Inspector, grad debutant 65 de puncte ADMIS

Afişat, azi  15 ianuarie 2019, ora 1300 la sediul Primăriei Negresti Oas  – Judeţul Satu Mare.

Secretarul comisiei:  Manea Cristina

REZULTATUL probei interviu a concursului organizat in data de 14 ianuarie 2019 pentru ocuparea a două posturi contractual vacante de execuție în cadrul Compartimentului Asistență Medicală Școlară

REZULTATUL probei interviu a concursului organizat in data de 14 ianuarie 2019 pentru ocuparea a două posturi contractual vacante de execuție în cadrul Compartimentului Asistență Medicală Școlară .

Nr. crt. Nume şi prenume candidat Functia contractuala pentru care candideaza Punctajul obţinut Rezultatul final
1 Simon Marcedes Georgeta Asistent medical, grad principal 98 de puncte ADMIS
2 Rus Lucica Asistent medical, grad II 95 de puncte ADMIS

Afişat, azi  15 ianuarie 2019, ora 0900 la sediul Primăriei Negresti Oas  – Judeţul Satu Mare.

Secretarul comisiei: Manea Cristina