ANUNȚ. Apaserv oprește apa marți, 2 februarie, între orele 08-20, la Negrești-Oaș
S.C APASERV Satu Mare S.A informează locuitorii orașului Negrești-Oaș că în perioada următoare se continuă lucrările de modernizare realizate în cadrul programului de investiții investiții ”Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Satu Mare”, proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Sectorial Mediu.
Astfel, în vederea realizării conexiunii rețelei de aducțiune la noua stație de tratare a apei, care face parte din contractul ”Reabilitarea stației de tratare a apei potabile și captărilor din orașul Negrești-Oaș”, marți, 2 februarie 2016, între orele 08.00-20.00, în orașul Negrești-Oaș se va sista furnizarea apei potabile.
După reluarea furnizării, este posibil ca apa să prezinte un grad de turbitate.
În aceste condiții, consumatorii sunt rugați să ia măsurile necesare pentru asigurarea rezervelor de apă.