Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Author: Negresti Oas

Art Bunavestire XXIX plasează iar Negreștiul în lumea bună – GALERIE FOTO

artbunavestire XXIX (12)Miercuri a avut loc vernisajul cele de-a XXIX-a ediție a expoziţiei anuale de arte vizuale contemporane Art Bunavestire, în prezența primarului orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca. Expoziția este organizată de Muzeul Țării Oașului și Asociaţia artistică Art Bunavestire, fiind susţinută de Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş. Evenimentul a fost onorat cu prezența de șefii instituțiilor de cultură de județul Satu Mare și de un public numeros.

Și de această dată, pe simezele Galeriei de Artă „Dr. Mihai Pop” poposesc frânturi de viață și de vise, înfrigurări și transfigurări, întrebări și răspunsuri, lumini și umbre, grupul negreştean fiind reprezentat de Susana Ardelean, Dorel Petrehuş, Corneliu Pop, Ioan Pop Prilog, Ioan Pop Vereta. Invitaţii din acest an sunt Marius Bacriu (Timișoara), Adriana Elian (Cluj-Napoca), Suzana Fântânariu (Timișoara), Andrei Florian (Cluj-Napoca), Dumitru Macovei (Bacău), Petre Marian (București), Mircea Mureșan (București), Cristian Sida (Timișoara).

Ei au clădit la o dimensiune naționala, sub bagheta curatoriala a Laurei Ghinea, Dorel Petrehuș și Ioan Pop Prilog , o buna temelie pentru un edificiu artistic, pe care alte așezări de același calibru din țară nici nu viseaza să îl aibă. Cronica plastică este semnată de istoricul de artă dr. Vasile Duda.

Primarul Aurelia Fedorca le-a urat bun venit oaspeților și invitaților.

Este o mare bucurie să avem azi oaspeți din toate colțurile țării, prieteni vechi și mai noi ai Țării Oașului, într-o zi de dublă sărbătoare, culturală și religioasă, ba aș putea spune chiar triplă. Și asta pentru anul 2015 este unul jubiliar pentru comunitatea noastră – aniversăm 50 de ani de la atestarea ca oraș a localității. Prin urmare, toate evenimentele culturale se circumscriu acestei sărbători. Fără îndoială, însă, că expoziția de artă contemporană Art Bunavestire este una dintre cele mai importante manifestări culturale organizată în acești ani”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.

Aceasta i-a felicitat pe artiști pentru frumuseţea operelor expuse, pentru expresivitatea artistică a acestora, ”pentru perseverenţă şi pentru moştenirea culturală pe care o lăsaţi an de an Negreştiului şi Ţării Oaşului”.

Art Bunavestire un eveniment anume conceput și împlinit pentru a spori, în termeni profesioniști și artistici de primă mână, zestrea acestei colecții închegate timp de trei decenii de grupul local „Buna Vestire”.

Tinerii ortodocși din Tur lansează proiectul ”O lume mai bună în așteptare”

received_766748246765564Azi 25 martie 2015 de sărbătoarea Bunei Vestiri când tuturor creștinilor li se aduce vestea bună a mântuirii, Asociația de tineri ai Parohiei Tur aduce “o veste bună pentru cei ce soarta le-a creat un drum mai anevoios al vieții”, cei de lîngă noi aflați în nevoi,cei ce nu cer dar așteaptă “o veste bună și pentru ei”,oameni ca noi dar de o altă condiție socială,economică sau profesională.

Acest proiect inițiat de tinerii ortodocși, membrii voluntari ai ,,Asociației pentru Sprijin si Dezvoltare Comunitară Țara Oașului” a Parohiei Ortodoxe Tur, are ca scop dezvoltarea unui sistem de ajutorare, un sistem de „autosalvare” a societății.

Desfășurarea acestui proiect constă în posibilitatea de a plăti unui magazin sau unei unități de alimentație publică un produs care să rămână în așteptare, până când o alta persoană, cu o situație materială precară va veni să ridice produsul aflat ”în asteptare” sau dacă nu va veni, i se va duce acasă de către voluntari.

Istoria acestui concept pornește de la un obicei devenit tradiție în zona Napoli-Italia, unde se spunea că dacă într-o dimineață ți se întampla un lucru bun, trebuia să dai bunatatea mai departe prin cumpărarea unei băuturi calde într-o unitate de deservire publică, iar pe parcursul zilei ceașca să fie cerută de o persoană care nu își permite o băutură caldă. Și pentru că orice lucru bun merită valorificat, am preluat această idee și am adaptat-o pentru mica noastră comunitate.

Pentru că ne aflăm sub egida ”Anului omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi și Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii”, mânați de imbondul tematic al concursului național de miniproiecte ,,Maini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu”, ne-am gândit că acest proiect adaptat nevoilor comunității noastre este un prilej de a ne ajuta aproapele.

Mottoul nostru este ,,Astept cu nerabdre sa ofer la cel ce n-are!” si întradevăr așa este și așa simțim.Dumnezeu ne-a lăsat saracii ca să ne mântuim prin ei, iar noi trebuie să fim nerăbdători să-i ajutăm iar săracii se vor mântui prin rabdare, prin asteptare. De aceea titlul proiectului incumbă acest aspect: ”O lume mai bună ÎN AȘTEPTARE”.

Imaginea de afiș a proiectului este „oglinda” proiectului nostru, fotografia este realizată de fotograful Remus Țiplea (un fotograf oșan membru al comunității noastre, cunoscut și dincolo de granițe, datorită talentului său fotografic) care a surprins în cadrul fotografiei un om bolnav cu dizabilități și de o condiție material foarte precară, arhicunoscut în comunitate sub apelativul de „Fefe”.

Considerăm că poza este plină de simbolistică si reprezentativă pentru acest proiect:
– omul cu dizabilități îi reprezintă cel mai bine pe cei aflați în nevoie, în lipsuri dar predispuși mântuirii, după cum însuși Mântuitorul Iisus Hristos o spune: ,,Fericiti cei săraci cu duhul, că acelora este Impăratia Cerurilor”.

– pozitia în care stă la masa goală sugereaza starea de asteptare, această așteptare care putem spune că este prezentă mereu în viața omului; asteptarea vieții veșnice.

– razele de lumină care intră pe fereastră în camera întunecată, simbolizează speranța,nădejdea care își face loc în întunericul păcatelor și a grijilor lumești care cuprind sufletul și să nu uitam de aceleași cuvinte a le lui Hristos care spun: ,,Eu sunt lumina lumii!”, lumina lucrarii faptelor bune a lui Dumnezeu care mângăie sufletul zbuciumat.

– patul care se află în fața mesei reprezintă moartea și trecerea omului în veșnicie.

Aș vrea să inchei această scurtă considerație și reflecție asupra temei și tematicii acestui proiect adaugând o proprie cugetare care sper să rămână în inimile tuturor celor care vor evalua,implementa sau participa la proiect : ,,Ceea ce faci pentru tine piere odată cu tine. Ceea ce faci pentru alții nu va pieri niciodata!” (material scris de tânăr-membru voluntar în organizație – Rusu Antuza)

Proiectul „ O lume mai bună ÎN AȘTEPTARE” se lansează azi 25 martie și se desfășoară în comunitatea locală a cartierului Tur al orașului Negrești Oaș și în orașul Negrești Oaș(școli și împrejurimile lor). La proiect participă 32 de tineri ai Asociației de tineri voluntari ai Parohiei Tur.

Se dorește extinderea proiectuluilui în întreg cuprinsul orașului Negrești Oaș și apoi a regiunii Oașului și de ce nu, chiar la nivel național.

Anunț privind arderea miriștilor

Având în vedere că în ultima perioadă pe raza judeţului Satu Mare s-au produs multe arderi necontrolate respectiv incendii de vegetaţie uscată şi resturi vegetale pe suprafeţe mari care pun în primejdie viaţa şi gospodăriile cetăţenilor, atragem atenţia locuitorilor cu privire la măsurile de prevenire a incendiilor pe timpul acţiunilor de ardere a miriştilor, gunoaielor, deşeurilor, a altor materiale combustibile, precum şi a vegetaţiei uscate:
Arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului după terminarea activităţii;
Arderea miriştilor se face numai după luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându –se supravegherea permanentă a arderii;
Arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, deşeurilor şi a miriştilor se execută numai pe baza permisului de lucru cu foc, după ce a fost informat în prealabil Seviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.
Conform prevederilor H.G.R. nr. 537/2007: ,, Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătaţi, se sancţionează cu amendă de la 1000 la 2500 lei “, iar conform prevederilor O.G. nr. 195/2005 modificată şi aprobată prin Legea nr. 265/2006 privind protecţia mediului: ,, Miriştile, stuful,tufărişurile sau vegetaţia ierboasă nu pot fi arse fără acceptul Autorităţii de Mediu. Vinovaţii vor fi sancţionaţi cu amenzi de la 3000 la 6000 lei, persoanele fizice, iar persoanele juridice, cu amenzi de la 25000 la 50000 lei “.

PRIMAR , Sef Birou S.U.
AURELIA FEDORCA Cuc Daniel

PLAN DE MĂSURI PENTRU PREVENIREA APARIŢIEI EVENIMENTELOR DEOSEBITE ÎN ORAŞUL NEGREŞTI-OAŞ

1. Se vor intensifica acţiunile de prevenire, de informare şi conştientizare a populaţiei la riscurile generate de incendierea vegetaţiei uscate.
2. Se vor lua măsuri în vederea informării populaţiei asupra respectării stricte a legislaţiei în vigoare privind P.S.I.
Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu pe timp de vânt este interzisă, datorită creşterii vitezei de propagare a arderii.
Focul deschis se va iniţia dintr-un singur loc, pentru a putea fi controlat.
Arderea miriştelor se execută numai după eliberarea permisului de lucru cu focul, acceptul Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi informarea Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.
3. Se interzice utilizarea focului deschis în zonele afectate de uscăciune avansată.
4. Se interzice efectuarea în anumite intervale din timpul zilei a unor lucrări care crează condiţii favorizante pentru producerea unor incendii prin degajări de substante volatile sau supraincălzirii excesive.
5. Arderea miriştelor se face numai după luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi asigurându-se supravegherea permanentă a arderii precum şi stingerea jarului după terminarea activităţii.
6. Arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, miriştilor şi a altor materiale combustibile se face numai în locuri special amenajate sau pe terenuri pregătite.
7. Se vor intensifica controalele executate de membrii componentei de prevenire din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, conform Graficelor de control aprobate pe anul 2015.
8. Informarea populaţiei oraşului Negreşti-Oaş prin Graficul de informare publică afişat la panoul de afişaj din cadrul primăriei.
9. Publicarea în presa locală a unor reguli de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.
10. Alertarea imediată a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă cât şi a Detaşamentului de Pompieri Negreşti –Oaş tel.0261855502 sau 112 pentru intervenţia operativă şi eficientă pentru stingerea incendiilor izbucnite pe raza de acţiune a oraşului Negreşti-Oaş.
11. Proprietarii culturilor agricole vor lua măsuri de supraveghere permanentă a suprafeţelor respective.
NOTĂ: Nerespectarea celor menţionate mai sus constituie contravenţie şi se sancţionează potrivit legislaţiei în vigoare.
Prezentul plan va fi afişat pentru cunostinţa publică, în următoarele locuri de interes cetăţenesc:
● Primăria oraşului Negreşti-Oaş;
● Punct informare Parc 1;
● Piaţa Agroalimentară, Piaţa Centrală;
● Sat Tur

PRIMAR AURELIA FEDORCA
Şef Birou S.U. Cuc Daniel

Art Bunavestire, la ediția XXIX la Negrești-Oaș

afis bunavestire 2015Miercuri, 25 martie 2015, începând cu ora 17, are loc cea de-a XXIX-a ediție a vernisajului expoziţiei anuale de arte vizuale contemporane Art Bunavestire, care se va desfășura la Galeria de Artă „Dr. Mihai Pop” din Negrești-Oaș.

Expoziția este organizată de Muzeul Țării Oașului și Asociaţia artistică Art Bunavestire, fiind susţinută de Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş.

Și de această dată, pe simezele Galeriei de Artă „Dr. Mihai Pop” poposesc frânturi de viață și de vise, înfrigurări și transfigurări, întrebări și răspunsuri, lumini și umbre, grupul negreştean fiind reprezentat de Susana Ardelean, Dorel Petrehuş, Corneliu Pop, Ioan Pop Prilog, Ioan Pop Vereta. Invitaţii din acest an sunt Marius Bacriu (Timișoara), Adriana Elian (Cluj-Napoca), Suzana Fântânariu (Timișoara), Andrei Florian (Cluj-Napoca), Dumitru Macovei (Bacău), Petre Marian (București), Mircea Mureșan (București), Cristian Sida (Timișoara). Echipa curatorială este compusă din dr. Laura Ghinea, Dorel Petrehuș și Ioan Pop Prilog, iar cronica plastică este semnată de istoricul de artă dr. Vasile Duda.

RAPORTUL INFORMARII SI CONSULTARII PUBLICULUI

DOCUMENTATIA P.U.Z.- ” Amenajare hidroenergetica Microhidrocentrala Raul Tur” in jud. Satu Mare, loc. Negresti Oas, Raul Tur, extras C.F. 107762, nr. cad. 107762”; C.F. 107779; C.F. 107729.

Amplasament: – Negresti Oas, Raul Tur
Beneficiar: – S.C. PAS ENERGY SRL
Proiectant: – SC AEDILIS PROIECT S.R.L.

Document elaborat in conformitate cu Ordinul 2701din 30 decembrie 2010, emis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru aprobarea “Metodologiei de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajarea teritoriului şi de urbanism”.

Persoana responsabilă din partea Primăriei Negresti Oas:
Cionca Angela – referent de Specialitate UAT si Investitii.

Grupul de lucru din partea Primăriei:
Berinde Cristian – reprezentant al Administratiei Publice Locale din cadrul Serviciului UAT si Investitii

Petrenci Viorel – reprezentant al Administratiei Publice Locale din cadrul Serviciului UAT si Investitii

A. Detalii privind tehnicile şi metodele utilizate de solicitant pentru a informa şi a consulta publicul inclusiv:

1. Datele şi locurile tuturor întâlnirilor la care cetăţenii au fost invitaţi să dezbată propunerea solicitantului:

• anunţ privind informarea si consultarea publicului în etapa elaborării propunerilor PUZ şi Regulamentul Local de Urbanism aferent, afişat in presa locala în data de 18.11.2014; 21.11.2014

• afişare anunţ
– la avizierul primăriei Negresti Oas în perioada 21.11.2014-12.12.2014
– pe panou rezistent la intemperii, amplasat in loc vizibil pe teritoriul zonei studiate;

2. Conţinutul, datele de transmitere prin poştă şi numărul trimiterilor poştale, inclusiv scrisori, invitaţii la întâlniri:

• a fost publicat anuntul pe sit-ul primariei : www.negresti-oas.ro.

• Au fost trimise scrisori de notificare la domiciliul proprietarilor terenurilor invecinate prin posta la proprietarii identificati:

• POPTILE MARIA – Negresti Oas, str. Livezilor, nr. 210- scrisoare de notificare nr. 16192/18.11.2014

• OCOLUL SILVIC – Negresti Oas, Str. Unirii, nr. 30 – scrisoare de notificare nr. 16193/18.11.2014

• SC APASERV SA -Satu Mare, str. Gara Ferastrau, nr. 9/A – scrisoare de notificare nr. 16194/18.11.2014

• S.C. ELECTRICA S.A. – Satu Mare, str. Mircea cel Batran, nr. 10 – scrisoare de notificare nr. 16195/18.11.2014

• ADMINISTRATIA NATIONALA APELE ROMANE – Satu Mare, Str. M. cel Batran, nr. 8/A- scrisoare de notificare nr. 16196/18.11.2014

Documentaţia disponibilă la Serviciul UAT si Investitii, a fost consultată de catre reprezentatnti ai SC APASERV SA care au ridicat urmatoarele probleme:

Dl. Muresan Vasile a solicitat:

– sa fie asigurat un debit de servitute in permanenta

– un angajamet al beneficiarului ca la solicitarea SC APASERV SA, sa opreasca functionarea microhidrocentralei in caz de seceta.

– sa nu se depaseasca turbiditatea valorilor admise prin legislatia in vigoare

Dl. Fanea Constantin a venit cu propunerea de a se realiza un prag de linistire a apei pentru evitarea turbiditatii.

In urma adresei inregistrata sub nr. 18080/29.12.2014 emisa de catre Primaria orasului Negresti Oas, reprezentantul beneficiarului SC Pas Energy SRL a raspuns acestor solicitari prin adresa nr. 3510/ 2015.

Prezentul raport a fost întocmit în conformitate cu Regulamentul Local al Orasului Negresti Oas, privind implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism şi după publicarea lui fundamentează decizia Consiliului Local de adoptare a planului de urbanism la care se referă.

Având în vedere că s-au parcurs procedurile prevăzute de H.C.L. nr.19/28.03.2011, privind aprobarea Regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism si amenajarea teritoriului, propunem aprobarea documentaţiei privind

„ P.U.Z.- Amenajare hidroenergetica Microhidrocentrala Raul Tur” in jud. Satu Mare, loc. Negresti Oas, Raul Tur, extras C.F. 107762, nr. cad. 107762”, C.F. 107.729, nr.cad.107.729; C.F. 107.779. nr.cad.107.779”.

Campania Antidrog a ajuns la Liceul Teoretic Negreşti Oaş

antidrogCampania ,,O zi în şcoala ta”, prin care specialiştii doresc să atragă atenţia liceenilor şi profesorilor asupra problemelor complexe generate de consumul de droguri a ajuns şi la Negreşti Oaş. Peste 235 de elevi ai Liceului Teoretic Negreşti Oaş au participat, joi, la întâlnirile organizate şi susţinute de reprezentanţi ai Poliţiei şi ai Centrului de Evaluare, Prevenire şi Consiliere Antidrog. Dezbaterile au fost axate atât pe consumul de droguri, cât şi pe consumul de alcool, specialiştii încercând să demitizeze o serie de idei eronate legate de alcool, devenite adevărate cutume, într-o zonă în care există o permisivitate foarte mare faţă de consumul de alcool produs în gospodăria proprie, considerat o condiţie sine qua non a existenţei umane.

Elevii au urmărit filme educative, au adresat numeroase întrebări specialiştilor prezenţi, dovedind un mare interes faţă de tema propusă. Etnobotanicele au fost şi de această dată în centrul discuţiilor, dar controversele cele mai mari au fost legate de consumul de marijuana, drog pe care majoritatea elevilor îl consideră ca fiind nepericulos. Dincolo de consecinţele imediate pe care le implică consumul de droguri, inclusiv ,,iarba” cum este cunoscută marijuana între tineri, care perturbă capacitatea de judecată şi de apreciere corectă a situaţiilor de risc, consecinţele pe termen lung, au insistat specialiştii, sunt cele care ar trebui să-i preocupe mai mult. De la probleme medicale severe, la infracţiuni în legătură cu drogurile ori pentru procurarea banilor necesari întreţinerii unui viciu atât de costisitor, până la probleme sociale grave, toate au fost aduse în atenţia celor care, aflaţi la vârsta experimentelor, cred că trebuie să încerce tot ceea ce ,,viaţa”, în speţă dealerii de droguri, le oferă.

Activităţile pregătite de poliţişti şi reprezentanţii CPECA au fost completate de momente speciale pregătite de elevi, printre care o expoziţie cu tematică antidrog şi o pauză muzicală special dedicată acestui eveniment.

Primăria Negrești-Oaș a deschis sesiunea de înscriere pentru tinerii care vor să-și facă o afacere

afis-proiect-3-webPrimăria orașului Negrești-Oaș a deschis, joi, 12 martie 2015, sesiunea de înscriere în proiectul ”Dezvoltarea competențelor antreprenoriale în regiunile Vest și Nord-Vest”, ID proiect 150898, prin care 400 de tineri vor beneficia de cursuri de formare profesională în domeniul antreprenoriatului și a realizării planurilor de afaceri, iar 40 dintre aceștia vor primi finanțare nerambursabilă de până la 25.000 de euro pentru o idee de afaceri, în cadrul unui concurs de selecție a planurilor de afaceri.

Înscrierea se face online prin completarea unor formulare, disponibile pe site-ul proiectului www.startup.negresti-oas.ro. Fiecare participant va trimite pe e-mail următoarele documente: CV – semnat și datat, scrisoare de intenție – semnată și datată, formular de înregistrare a grupului țintă – semnat și datat, copie după B.I/CI și flotant valabil, dacă este cazul și copie după carnetul de student (dacă este cazul). Data de finalizare a înscrierilor: 12.04.2015 – ora 00:00.

Selecția participanților se va face în baza unei proceduri, publicată pe site-ul proiectului. După verificarea fiecărei aplicații, lista persoanelor eligibile să participe la cursurile de formare și apoi la concursul de planuri de afaceri va fi publicată pe site-ul proiectului și va fi actualizată constant.

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 – ”Romania Start-up”, Axa prioritară 3: Creșterea adaptabilității lucrătorilor și a întreprinderilor, Domeniul major de intervenţie 3.1: Promovarea culturii antreprenoriale, se desfășoară pe o perioadă de 10 luni, februarie 2015 – decembrie 2015, și are un buget în valoare de 6.379.814 ron.

startup negresti oas
În cadrul proiectului, 400 de tineri cu vârsta peste 18 ani, din regiunile Nord-Vest și Vest, vor beneficia de cursuri de formare profesională în domeniul antreprenoriatului, acreditate ANC, și de cursuri privind realizarea planurilor de afaceri.

După finalizarea cursurilor, tinerii se vor putea înscrie într-un concurs de selecție a planurilor de afaceri. Astfel, 40 dintre tinerii care se vor înscrie în concurs vor beneficia de o finanțare de maxim 25.000 de euro, având obligația să creeze minim două locuri de muncă fiecare, pe care să le mențină minim 6 luni de la finalizarea implementării proiectului.

Planurile de afaceri selectate spre finanțare vor fi realizate în următoarele domenii: turism şi ecoturism, textile şi pielărie, lemn şi mobilă, industrii creative, industria auto şi component, tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor, procesarea alimentelor şi a băuturilor, sănătate şi produse farmaceutice, energie şi management de mediu, bioeconomie (agricultură, silvicultură, pescuit și acvacultură), biofarmaceutică şi biotehnologii.

Judeţele de implementare a proiectului: Cluj, Bihor, Sălaj, Satu Mare, Maramureş, Bistriţa – Năsăud, Arad, Caraş Severin, Timiş, Hunedoara

Detalii despre proiect puteți obține vizitând website-ul www.startup.negresti-oas.ro sau la telefon (+40) 361-406.549.

Manager de proiect: Keresztszegi Niculina

Negreșteanul Andrei Bud, locul I la Olimpiada Internațională de Matematică pentru Studenţi din Macedonia

andrei budNegreșteanul Andrei Bud a înregistrat o nouă performanță, câștigând locul I și medalia de aur la cea de-a noua ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Matematică pentru Studenţi “South Eastern European Mathematical Olympiad for University Students – SEEMOUS 2015″.

Olimpiada a fost organizată de Uniunea Matematicienilor din Macedonia şi s-a desfăşurat la Ohrid.

Andrei Bud are 20 de ani, este din oraşul Negreşti Oaş şi a absolvit Liceul Teoretic de Informatică din Bucureşti, fiind student al Universității București. De-a lungul timpului a obţinut numeroase premii la olimpiade, inclusiv medalia de aur la Olimpiada naţională, dar şi medalia de argint la olimpiada din Africa de Sud sau bronz la cea din Columbia.

Lansarea proiectului ”Dezvoltarea competențelor antreprenoriale în regiunile Vest și Nord-Vest”: Tinerii pot obține o finanțare de până la 25.000 de euro pentru o idee de afaceri

centru de afaceri negresti oas (12)Primăria orașului Negrești-Oaș a lansat, luni, 9 martie 2015, proiectul ”Dezvoltarea competențelor antreprenoriale în regiunile Vest și Nord-Vest”, ID proiect 150898, prin care 400 de tineri vor beneficia de cursuri de formare profesională în domeniul antreprenoriatului și a realizării planurilor de afaceri, iar 40 dintre aceștia vor primi finanțare nerambursabilă de până la 25.000 de euro pentru o idee de afaceri, în cadrul unui concurs de selecție a planurilor de afaceri. Înscrierea la cursuri va începe în 12 martie 2015 și se va încheia în 12 aprilie 2015. Formularele necesare înscrierii vor fi publicate în 12 martie, ora 00.00, pe site-ul oficial, www.startup.negresti-oas.ro.

La eveniment au participat primarul orașului Negrești-Oaș, doamna Aurelia Fedorca, prefectul județului Satu Mare, domnul Eugeniu Avram, primarul orașului Seini, doamna Gabriela Florica Tulbure, managerul de proiect, doamna Niculina Keresztszegi, alături de peste 100 de persoane, majoritatea tineri, care și-au arătat interesul față de această oportunitate.

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 – ”Romania Start-up”, Axa prioritară 3: Creșterea adaptabilității lucrătorilor și a întreprinderilor, Domeniul major de intervenţie 3.1: Promovarea culturii antreprenoriale, se desfășoară pe o perioadă de 10 luni, februarie 2015 – decembrie 2015, și are un buget în valoare de 6.379.814 ron.

Primarul oraşului Negreşti-Oaş, doamna Aurelia Fedorca, i-a îndemnat pe tineri să fie receptivi la oportunităţile care li se deschid odată cu derularea proiectului.

„Aceste proiecte urmăresc calificarea şi recalificarea pe piaţa muncii care este schimbătoare. Este un proiect atractiv, de aceea am şi insistat ca autoritatea locală negreşteană să fie implicată. Zona noastră are un spirit antreprenorial mai dezvoltat, şi mulţi doresc să-şi facă propria afacere în loc să meargă să muncească într-o instituţie. Proiectul se va desfăşura într-o perioadă foarte condensată, iar eu am încredere că cei ce-şi vor deschide o afacere prin intermediul acestui proiect nu o vor menţine doar şase luni, aşa cum este prevăzut, ci o vor menţine şi peste zece ani! Este o mare provocare pentru tinerii din Negreşti-Oaş care au ocazia să-şi demonstreze şi să-şi dezvolte abilităţile. Mi-ar părea foarte rău să constat că din acest proiect nu se nasc idei de afaceri valoroase, de aceea vă încurajez să nu pierdeţi şansa de a fi susţinuţi”, a declarat doamna Aurelia Fedorca.

În cadrul proiectului, 400 de tineri cu vârsta peste 18 ani, din regiunile Nord-Vest și Vest, vor beneficia de cursuri de formare profesională în domeniul antreprenoriatului, acreditate ANC, și de cursuri privind realizarea planurilor de afaceri.

Managerul de proiect, doamna Niculina Keresztszegi, a declarat că doritorii au la dispoziție o lună de zile să se înscrie pentru a putea beneficia de o finanțare de până la 25.000 de euro.

„Înscrierea la cursuri este prevăzută pentru perioada 12 martie– 12 aprilie, iar după finalizarea cursurilor tinerii se vor putea înscrie într-un concurs de selecție a planurilor de afaceri. Astfel, 40 dintre tinerii care se vor înscrie în concurs vor beneficia de o finanțare de maxim 25.000 de euro, având obligația să creeze minim două locuri de muncă fiecare, pe care să le mențină minim şase luni de la finalizarea implementării proiectului „, a declarat doamna Niculina Keresztszegi.

Planurile de afaceri selectate spre finanțare vor fi realizate în următoarele domenii: turism şi ecoturism, textile şi pielărie, lemn şi mobilă, industrii creative, industria auto şi component, tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor, procesarea alimentelor şi a băuturilor, sănătate şi produse farmaceutice, energie şi management de mediu, bioeconomie (agricultură, silvicultură, pescuit și acvacultură), biofarmaceutică şi biotehnologii.

Judeţele de implementare a proiectului: Cluj, Bihor, Sălaj, Satu Mare, Maramureş, Bistriţa – Năsăud, Arad, Caraş Severin, Timiş, Hunedoara

Detalii despre proiect puteți obține vizitând website-ul www.startup.negresti-oas.ro sau la telefon (+40) 361-406.549.

Manager de proiect: Keresztszegi Niculina