Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Evenimente culturale

Festivalul Zestrea Oașului 2014 în imagini

deschiderea oficiala Zestrea Oasului (10)Mii de negreșteni, oșeni și invitați de-ai lor au participat în zilele de 23-24 august 2014 la Festivalul Patrimoniului Țării Oașului ”Zestrea Oașului”. Programul manifestărilor a fost unul foarte diversificat, astfel încât negreștenii și-au găsit fiecare momente pe placul lor.

 

Triplu vernisaj la Muzeu, vineri, 22 august 2014: – Expoziție de etnografie a Țării Oașului; – Expoziție comemorativă Ioniță G.Andron (1917-1989) -25 de ani de la moartea artistului; – Expoziție foto Alexandru Feher -„Univers provizoriu”.

 

Târgul meșterilor populari și premierea. Târgul meșterilor populari a avut loc sâmbătă și duminică la Muzeul în aer liber. Ziua de sâmbătă a început cu simpozionul “Patrimoniu și identitate locală – premise ale creșterii potențialului turistic al Țării Oașului”, la care au participat și delegați din Ucraina, urmat apoi de deschiderea festivalului și inaugurarea expoziției/târg meșteșugăresc și de concurs gastronomic și premiere.

 

 

Concerte cu Lora și Cargo, sâmbătă -23 august 2014

 

 

Deschiderea oficială – parada portului popular. Duminică, 24 august 2014

 

 

Decernarea titlului de cetățean de onoare vicepremierului Liviu Dragnea, premierea elevilor, a cluburilor sportive și a cuplurilor de aur

 

 

Concerte cu Alex Velea și Voltaj – Duminică, 24 august 2014

 

Spectacol de artificii – duminică 24 august 2014

Sute de elevi au trecut pragul Muzeului Țării Oașului în luna iunie

DSC_0021Luna iunie este una de vârf pentru Muzeul Țării Oașului în aer liber, zeci de grupuri de copii și elevi trecând pragul căsuțelor de aici în căutarea unei atmosfere de mult pierdute.

În cursul acestei luni, Muzeul în aer liber a fost vizitat de grupuri de elevi din tot județul Satu Mare, foarte mulți elevi venind din municipiul reședință de județ.

Elevii care vin din Satu Mare, în special cei care nu mai au bunci în mediul rural, rămân impresionați de ceea ce găsesc aici, nevenindu-le să creadă în ce atmosferă parcă desprinsă din poveste au trăit străbunii lor.

Muzeul va fi la fel de vizitat și în această săpătmână, când sunt așteptate alte grupuri de elevi.

Sute de copii au participat la Ziua Copilului la Negrești-Oaș – GALERIE FOTO

ziua copilului negresti oas 2014 (13)Sute de copii din Negrești-Oaș au avut parte de distracție și multe surprize de Ziua Copilului. Manifestările au început vineri cu Ziua Porților la Primărie, acolo unde cei mici au fost primari pentru o zi. Apoi, la amiază, distracția a început în parcul central la ”Carnavalul copiilor”. Cei mici au avut parte de face-painting, muzică și divertisment cu clown, ateliere de lucru pe diverse teme și, nu în ultimul rând, de un spectacol distractiv, de dulciuri şi multe alte surprize.

EXPOZIŢIE FOTOGRAFICĂ DIN GERMANIA LA MUZEUL ŢĂRII OAŞULUI

afis expo foto negresti

Sâmbătă, 31 mai 2014, la ora 17 are loc la Galeria de Artă „Dr. Mihai Pop” vernisajul unei expoziţii fotografice; expun Francisc Ritzmann, Markus Hoheneder şi Reinhold Fastner, membri ai unei asociaţii de fotografi din Bavaria (Fotogruppe VHS Burghausen).

Cu această asociaţie muzeul din Negreşti are o colaborare mai veche, intermediată de „careianul” F. Ritzmann. Ultima colaborare s-a petrecut în anul 2005 când patru membri ai grupului au făcut o excursie prin Transilvania (munţii Apuseni, centrul Ardealului, Maramureş şi Ţara Oaşului), realizând un amplu fotoreportaj. Apoi la Burghausen au organizat o manifestare complexă, din care a făcut parte şi o expoziţie a pictorilor negreşteni Dorel Petrehuş şi Corneliu Pop. Fotografiile celor patru artişti fotografi, realizate cu obiectivitate şi respect pentru România au fost primite cu mare interes şi simpatie de un public local numeros. Manifestarea a fost deschisă de reputatul regizor român David Esrig, profesor la Academia de Teatru, Film şi Televiziune din Burghausen.

Salutând revenirea artiştilor din Germania, Vă invităm la vernisaj!

R. Vârnav
directorul muzeului

Cd-ul „Glasuri și cetere din Oaș” a fost lansat la Muzeul Țării Oașului din Negrești

lansare-cd-negresti-oas-31Ceterașii Țării Oașului și mai ales interpretările acestora de-a lungul anilor nu vor mai fi în pericol de-a fi date uitării.

Aceasta pentru că, etnomuzicologul Speranța Rădulescu, împreună cu prestigiosul cercetător francez Jacques Bouet, au reușit să creeze o compilație muzicală care să cuprindă majoritatea cântecelor reprezentative ale ceterașilor din Țara Oașului.

Compact discul „Glasuri și cetere din Oaș” a fost lansat miercuri la Muzeul Țării Oașului din Negrești. Este o încununare a muncii derulate în satele Oașului, de-a lungul deceniilor, de către Speranța Rădulescu, Jacques Bouet, alături de alți cercetători ai folclorului românesc autentic.

„În luna mai, a anului 1969, Jacques Bouet trecea prin Certeze, pe drumul de întoarcere din Maramureș. La ciuperca din localitate a auzit acorduri muzicale care până atunci îi erau necunoscute. A fost surprins să afle că nu se mai găsea în Maramureș, ci în Țara Oașului, o zonă cu o particularitate muzicală care, din acel moment, i-a captat interesul pentru următoarele decenii”, a rostit în discursul său, Remus Vârnav, directorul Muzeului Țării Oașului.

Gheorghe „Goreu”, Vasile Frățilă „Toderel”, Florin Mihăilă „a Turțanului” sau Vasile Batin „Tompoșel” sunt doar câțiva dintre artizanii cântecului oșenesc de ceteră, a căror interpretări vor dăinui peste ani datorită acestui CD.

„Eu, spune Speranța Rădulescu”, am venit în Oaș în special pentru a înțelege muzica de aici, nu neapărat pentru a o înregistra. Am dorit să înțeleg modul în care muzica se leagă de dans și cum acestea două reflectă societatea oșenească și modul de a privi viața al acestor oameni. Realizarea acestui CD nu a fost o muncă ușoară. El cuprinde cântece adunate de-a lungul a 45 de ani, cântece care au trebuit armonizate, multe dintre ele reconstituite. Este totuși un efort care nu numai că merita făcut, ci era absolut necesar”.

Totodată, compact discul vine ca o completare sonoră a unei cărți-document, elaborată de Speranța Rădulescu, Jacques Bouet și Bernard Lortat-Jacob, sub titlul „Din răsputeri. Glasuri și cetere din Țara Oașului”. Este de menționat că această lucrare este studiată în prezent la cursurile de etnomuzicologie din majoritatea universităților franceze. (Vocea Transilvaniei)

La Negrești-Oaș va fi lansat CD-ul „Glasuri şi cetere din Oaș”

danduri si cetereMiercuri, 23 aprilie 2014, la ora 16 are loc în Galeria de artă „Dr. Mihai Pop” lansarea CD – ului „Glasuri şi cetere (Voices and Fiddles of) OAŞ”, produs de Fundaţia „Al. Tzigara Samurcaş” din Bucureşti.

Este aceasta ultima etapă de valorificare a unor cercetări şi înregistrări realizate în satele Ţării Oaşului între anii 1969 – 2013 de către o echipă de reputaţi etnomuzicologi formată din Jacques Bouët, pe atunci conferenţiar de limbă şi civilizaţie română la Universitatea „Paul Valéry” din Montpellier, Bernard Lortat-Jacob, atunci director de cercetare la Centrul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Paris şi Speranţa Rădulescu, etnomuzicolog la Muzeul Ţăranului din Bucureşti.

Mai întâi în anul 2002 cei trei specialişti au publicat în Franţa, sub egida celebrei „Société française d’ethnomusicologie”, cartea „Á tue-tête. Chant et violon au Pays de l’Oach, Roumanie”.

Varianta în limba română a cărţii, realizată de d-na Speranţa Rădulescu, a apărut în 2006 la Editura Institutului Cultural Român din Bucureşti cu titlul „DIN RĂSPUTERI. Glasuri şi cetere din Ţara Oaşului”.

În acelaşi an cartea a fost lansată la Muzeul Ţării Oaşului. Nu a fost o lansare obişnuită; în prezenţa tuturor autorilor cărţii, a majorităţii ceteraşilor şi ţâpuritorilor înregistraţi până atunci a avut loc o mare sărbătoare a muzicii oşeneşti.

Subliniem că CD-ul care se lansează acum este o realizare deosebită; compact-discul cu înregistrările muzicale selectate este însoţit de un text în română şi engleză, adevărat studiu ştiinţific concentrat asupra muzicii oşeneşti. Principala concluzie a studiului: muzica din Ţara Oaşului este unică între toate muzicile tradiţionale din România.

Aceeaşi atmosferă organizatorii intenţionează să o creeze şi acum, când se vor aduna la Muzeul Ţării Oaşului majoritatea ceteraşilor şi cântăreţilor din satele Oaşului. Sunt, de asemenea, invitaţi primarii comunelor din Ţara Oaşului.

Din partea producătorului sosesc la Negreşti d-na Speranţa Rădulescu şi asistenţii domniei sale, Florin Iordan şi Costin Moisil, prezenţi la înregistrările din ultimii ani.

Vă aşteptăm pe cei ce iubiţi muzica oşenească la această sărbătoare !

R. Vârnav,
directorul muzeului

Curs de formare în domeniul educației non-formale, la Negrești-Oaș

curs formare negresti oas (8)În perioada 28-30 martie 2014, la Negrești-Oaș, prin Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, în parteneriat cu Team for Youth Association și Casa Orășenească de Cultură Negrești-Oaș, s-a organizat cursul „Metode și instrumente de educație non-formală în context Erasmus +”. La modulul de formare au participat reprezentanți ai unor organizații nonguvernamentale (Asociația „Alternative”, Asociația Culturală „Mara Oaș”, Crucea Roșie Negrești-Oaș, Asociația Tinerilor Ortodocși din Protopopiatul Oaș, asociații sportive ș.a.), lucrători de tineret, reprezentanți ai instituțiilor publice implicate nemijlocit în lucrul cu tinerii (Primăria Negrești-Oaș, Muzeul Țării Oașului), voluntari.

Pe parcursul celor trei zile, sub îndrumarea formatorilor Andreea Țundrea și Nicoleta Chiș-Racolța, cursanții au participat activ, în final fiind capabili să definească/precizeze caracteristicile educației non-formale, să selecteze/adapteze instrumente și metode ale educației non-formale aplicabile în proiecte de tineret din cadrul programului Erasmus +, să utilizeze/implementeze instrumente și metode non formale corespunzătoare priorităților programului Erasmus+, domeniul tineret, să evalueze programele/activitățile non-formale derulate în cadrul programului european Erasmus +, domeniul tineret.

„Am învățat foarte multe lucruri noi, interesante. De-a lungul timpului, prin profesia mea (cadru didactic), am avut șansa de a participa la multe cursuri, însă acesta a fost unul special. Apreciez calitatea trainerilor.” (Mariana, Asociația „Alternative”)

„Util, atmosferă plăcută, formatoare foarte competente, metodele învățate le voi aplica neîntârziat.” (Angela, Crucea Roșie Negrești-Oaș)

„Viața e atât de frumoasă… trebuie să vedem dincolo de tot ceea ce este formal. A fost o experiență unică și mă bucur că am avut parte de ea. Aștept cu nerăbdare să aplic ceea ce am învățat.” (Irina, Primăria Negrești-Oaș)

Prof. dr. Natalia Lazar, coordonatorul proiectului

Art Bunavestire, la a XXVIII-a ediție la Negrești-Oaș

invitatie Buna Vestire 2014

Muzeul Ţării Oaşului anunţă că marţi, 25 martie a.c., începând cu ora 17 se desfăşoară la Galeria de Artă „Dr. Mihai Pop” vernisajul expoziţiei anuale de arte vizuale contemporane Art Bunavestire, ediţia a XXVIII-a. Sunt expuse lucrări de pictură, sculptură, grafică, artă fotografică. Coorganizator al manifestării este pentru al doilea an Asociaţia artistică Art Bunavestire

Citeşte mai mult

Târgul Mărțișorului Tradițional s-a deschis în centrul oraşului Negreşti-Oaş

targ martisor negresti oas 2014 (2)La Negrești-Oaș a început joi cea de-a doua ediție a „Târgului mărțișorului tradițional”. Mărțișoarele realizate de elevii și copiii de la grădinițele din Negrești Oaș au fost preferatele localnicilor.

„Târgul mărțișorului tradițional” are menirea de a-i face pe copii să se implice mai activ în viața comunității, având în vedere că banii rezultați din vânzări

Citeşte mai mult