Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Evenimente culturale

REPERE IDENTITARE – expoziție la Galeria de artă „Dr. Mihai Pop”, Muzeul Țării Oașului

Afis expoSâmbătă, 15 august 2015, începând cu ora 16:00, la Muzeul Ţării Oaşului, Galeria de Artă „Dr. Pop Mihai”, sunteți așteptați la o întâlnire cu muzica și culoarea și lumina și forma, reunite în cadrul expoziției „Țara Oașului – repere identitare” din cadrul sărbătorii orașului Negrești-Oaș – „Zestrea Oașului – Festivalul Patrimoniului Țării Oașului”.

Pe lângă expoziția de etnografie găzduită de muzeu, artiștii Corneliu Pop, Ioan Pop Prilog, Ioan Pop Vereta și Dorel Petrehuș ne propun o incursiune în sferele abstracte ale artei plastice, totul pe acordurile muzicale ale „Trio Consonantia” de la Filarmonica „Dinu Lipatti” Satu Mare.

Vă așteptăm cu drag!
Dr. Natalia Lazar

Corneliu Pop s-a născut la 29 martie 1952 în localitatea Botiz, judeţul Satu Mare, actualmente fiind stabilit în localitatea Vama, judeţul Satu Mare. Studii: Liceul de Artă Baia Mare Este membru al Asociaţiei „Art Bunavestire” Negreşti-Oaş. Expune 14 lucrări cu tematică abstractă, în tehnică acrilic pe lemn şi colaj pictat. De-a lungul timpului, a avut expoziţii personale şi de grup în ţară şi străinătate: Satu Mare, Baia Mare, Zalău, Franţa, Germania, Belgia etc. Are lucrări în colecţii publice şi private.

Ioan Pop Prilog s-a născut la 23 ianuarie 1964 în localitatea Prilog, judeţul Satu Mare, în prezent fiind stabilit în localitatea Baia Mare, judeţul Maramureş. Studii: Universitatea de Nord Baia Mare, secţia arte plastice-pictură, L’Ecole Superieure d’Art et Design, Reims, Franţa. Este membru al U.A.P. din România, filiala Baia Mare și al Asociaţiei „Art Bunavestire” Negreşti-Oaş. Expune 16 lucrări cu tematică simbolist abstractă în tehnica acrilic pe pânză. A avut expoziţii personale şi de grup, în ţară şi în străinătate: Negreşti-Oaş, Satu Mare, Bucureşti, Chicago – USA, Elveţia, Franţa etc. A participat la simpozioane şi tabere de creaţie, a realizat lucrări de artă monumentală şi are lucrări în colecţii particulare în ţară şi în străinătate.

Ioan Pop Vereta s-a născut la 07 iulie 1964 în localitatea Săpânţa, judeţul Maramureş, în prezent fiind stabilit în localitatea Sighetu Marmației. Studii: Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, secţia sculptură, Bucureşti. Este membru al U.A.P. secţia sculptură și al Asociației Artistice „Art Bunavestire” Negreşti-Oaş. Expune două lucrări cu tematică simbolist abstractă în andezit negru şi marmură.

De-a lungul timpului, a avut expoziţii personale şi de grup în ţară: Negreşti-Oaş, Baia Mare, Târgu Mureş, Timişoara, Iaşi etc. A participat la simpozioane şi tabere de sculptură în ţară şi străinătate.

Dorel Petrehuș s-a născut la 19 februarie 1957 în localitatea Dumbrava (Târgu Lăpuş), judeţul Maramureş, în prezent fiind stabilit la Negreşti-Oaş. Studii: Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” Cluj Napoca, secţia pictură. Este membru al U.A.P. din România, filiala Baia Mare, secţia pictură și al Asociației Artistice „Art Bunavestire” Negreşti-Oaş. Expune 18 lucrări cu tematică figurativă, „transfigurări” în tehnica acrilic şi ulei pe pânză ţărănească şi lemn.
A avut numeroase expoziţii personale şi de grup, în țară şi străinătate (Baia Mare, Satu Mare, Negreşti Oaş, Germania, Austria) și participat la tabere de creaţie în ţară şi străinătate. De asemenea, are lucrări în colecţii particulare şi publice.

Premiul „Artistul anului 2015”, Baia Mare.

Biserica veche din Negrești-Oaș va fi resfințită la 160 de ani de existență

profil biserica chenar fotonÎn data de 16 august, în contextul evenimentelor dedicate Zilelor Orașului Negrești Oaș, va avea loc și resfințirea bisericii istorice din Parohia Ortodoxă Negrești -Oaș, dat fiind faptul că se împlinesc 160 de ani de slujire liturgică în acest sfânt lăcaș.

În perioada 2013-2015, sub îndrumarea PC Protopop Pr. Mihai Feher, s-au executat ample lucrări de renovare și înfrumusețare interioară și exterioară a bisericii parohiale.

În duminica zilei de 16 august, începând cu ora 9.00, PS JUSTIN Hodea Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, va săvârși slujba de târnosire a bisericii, iar mai apoi, de la ora 10, va săvârși Sfânta. Liturghie Arhierească alături de un sobor larg de preoți și diaconi, în prezența tuturor credincioșilor din orașul Negrești Oaș și din localitățile învecinate, respectiv oficialitățile locale și județene.

Vă așteptăm cu bucurie la acest măreț eveniment al orașului nostru.
PROTOPOP Pr. Mihai FEHER
SECRETAR Pr. Marcel I. Malanca

August la Muzeul în aer liber. Copii sunt invitați să se conecteze cu lumea satului tradiţional oşenesc

Pliant fata e-mail 1Pe parcursul lunii august, în fiecare week-end, Muzeul Ţării Oaşului vă invită să-i treceţi pragul şi să faceţi cunoştinţă cu lumea satului tradiţional oşenesc şi, totodată, să participaţi la următoarele activităţi special pregătite pentru voi:

31 iulie – 1 august 2015, orele 10:00-12:00, 13:00-17:00
ACTIVITĂŢI CERCETĂŞEŞTI – jocuri, concursuri, cântece, organizate de Centru Local „Cetatea Nordului” Negreşti-Oaş (profesori coordonatori: Bura Viorel, Ghişe Vlad)

2 august 2015, orele 10:00-12:00, 13:00-17:00
ELLA BELLA – cântece şi jocuri interactive

7- 9 august 2015, orele 10:00-12:00, 13:00-17:00
ATELIER CERAMICĂ – realizare şi pictură vase de lut (Istvanfi Geza şi Emma)
ACTIVITĂŢI SPECIFICE CRUCEA ROŞIE, subfiliala Negreşti-Oaş, (coord. Angi Vida)
ELLA BELLA – cântece şi jocuri interactive

15 – 16 august 2015, orele 09:00-17:00
ZESTREA OAŞULUI – FESTIVALUL PATRIMONIULUI ŢĂRII OAŞULUI târg meşteşugăresc, activităţi sportive, program artistic etc. (Zilele oraşului)

21 – 23 august 2015, orele 10:00-12:00, 13:00-17:00
ATELIER CERAMICĂ – realizare şi pictură vase de lut (Istvanfi Geza şi Emma)
ELLA BELLA – cântece şi jocuri interactive

28 – 30 august 2015, orele 10:00-12:00, 13:00-16:00
BIBLIOVACANŢA – proiecţii de filme, jocuri interactive, atelier literar (coord. Volşik Anca)

Preț bilet vizitare muzeu: 3 lei/ copil, 5 lei/ adult
Participare la activități: gratuit

Vă așteptăm cu drag!
Conducerea muzeului

Rostiri încununate din Țara Oașului – în ritual de Sânzâiene la Muzeul Țăranului Român din București

rostiri incununate din tara oasului (2)Sâmbătă, 27 iunie, ora 19, la Muzeul Național al Țăranului Român, în Clubul Țăranului, a avut loc lansarea cărții O hermeneutică transdisciplinară a Evangheliei după Toma, apărută la Editura Curtea Veche, București, 2014 și prezentată de dr. Virgil Ștefan Nițulescu – director general al Muzeului Național al Țăranului Român și Cătălin Sturza – jurnalist cultural, doctor în litere, cu un prolog muzical contemporan al compozitorului Nicolae Brânduș, prezent la manifestare.

Acest moment a prilejuit autoarei, Mihaela Grigorean, originară din Țara Oașului, construirea unui dialog esențial între diverse forme de exprimare a filonului cultural și spiritual oșenesc, atât de bogat în sensuri și semnificații ivite de la începuturile lumii și durabile încă prin însemnele artistice ale universului oșenesc de azi. Din timpuri străvechi și până azi, Țara Oașului s-a distins prin însemnele care-i conferă unicitate și valoare culturală: clopul și straița, țâpuritura și tropotitul, cetera și danțul, portul, steagul și cununa.

Găzduit de Muzeul Național al Țăranului Român, ritualul de Sânzâiene a fost sărbătorit simbolic prin rostiri încununate într-o împletire de simțiri, cugetări și rânduieli ale spiritualității Țării Oașului. Spectatorii, uimiți de frumusețea straielor oșenești, au fost impresionați de firescul, autenticitatea și dăruirea cu care oșenii au reușit să transmită bucuria profundă a păstrării tradiției vii, nealterate, transmisă în chip tainic, în pofida tuturor transformărilor din lumea în care trăim.

Evenimentul, deschis de sunetul străvechi al trâmbiței lui Gheorghe Țope din Bixad care a reașezat în lumină Balada Irincuței, a articulat armonios imaginea reportajului etnografic cu zările oșenești, surprinse inspirat în fotografii de Emilian Moldovan din Bixad. Țâpuritura a fost reprezentată cu cinste de Floarea Renghii din Racșa și interpretată cu virtuozitate și har de o tânără talentată și promițătoare din Lechința, Maria Fușle, care și-a marcat debutul pe scena artistică prin lansarea CD-ului „Măi mândruț cu ochi de mură”. Sala de spectacole a răsunat de struna ceterii lui Dumitru Renghii din Racșa și a lui Mihai Tătar din Trip, alintată de fluierul lui Iacob Fușle din Lechința și zongora lui Grigore Belbe din Turț. Toate aceste rostiri esențiale din universul oșenesc au fost pecetluite în diferite expresii artistice prin lucrările de sinteză expuse de artistul vizual Vasile Pop-Negreșteanu, conferind cu prisosință valoare evenimentului. Atmosfera a fost destinsă de actrița Doina Ghițescu care a prezentat cu umor și spontaneitate un moment de impovizație despre modul de a fi oșenesc, într-un dialog savuros cu Gheorghe Țope din Bixad. Gândul oșenesc a fost întregit de Ioan Belbe din Turț, care a recitat câteva din creațiile sale poetice, mărturisind că acest eveniment a reușit să reunească oameni talentați din sate diferite, însă toți oglindind aceeași suflare oșenească, veche de când lumea. Finalul a fost deosebit, roata feciorilor impresionând prin ritm și vigoare, un tropotit menit a dezmărgini timpul prin cununa de suflete a Universului Oșenesc.

Evenimentul „Rostiri încununate din Țara Oașului – în ritual de Sânzâiene” a fost sprijinit de Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș – Casa orășenească de cultură Negrești-Oaș, fiind întâmpinat de presa culturală bucureșteană și promovat de mass-media: muzeultaranuluiroman.ro, rador.ro, radioromaniacultural.ro, onlinegallery.ro, modernism.ro, agentiadecarte.ro, libersaspun.3netmedia.ro, ceascadecultura.ro, ifestival.ro, curteaveche.ro, it4s.ro. Sponsori au mai fost: S.C. Nova Oas S.R.L Negrsti-Oas si S.C.CONSTRUROM SA – SC BOTIRI SRL (restaurant Bulevard – Baia Mare).

Negreștence în ii și cu sânziene în păr. Ziua Universală a Iei, prilej de mare sărbătoare la Muzeul în aer liber

DSC_0264Manifestările organizate de Ziua Universală a Iei la Negrești-Oaș au scos negreștencele din casă, gata costumate în ii și îmbrăcate de sărbătoare, în ciuda ploii mocănești care s-a abătut asupra orașului.

Manifestările au început la ora 17.00 cu un moment de muzică populară oşenească cu Maria Tripon, Vasile Solomon, Ioan Rus și Ansamblul folcloric „Sânzienele”. Apoi, primarul Aurelia Fedorca, care purta o frumoasă cămeșă oșenească, a vorbit despre necesitatea conservării și promovării portului popular tradițional, fie că este vorba de ii sau de cămeși oșenești. Despre simbolistica zilei a vorbit artistul Dorel Petrehuș.

A urmat apoi o paradă a iilor, majoritatea din zona Maramureșului, prezentată de eleve de la Liceul Tehnologic „Ioniţă G. Andron”, care purtau cunună de sânziene pe cap, impresionând astfel audiența. Elevele de la Liceul Teoretic au făcut și ele o paradă a costumelor oşeneşti din vremurile noastre.
În paralel a avut loc o expoziţie meşteşugărească cu Mare Ana, Poptile Maria, Finta Maria, care și-au prezentat iile și cămeșile create de ele și celelalte obiecte tradiționale oșenești etc.

Manifestările s-au încheiat printr-un scurt recital oferit de folkistul negreștean George Palfi, aplaudat la scenă deschisă de cei prezenți.

Evenimentul a fost organizat de Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș și Muzeul Țării Oașului. Parteneri au fost Asociația Cultural-Patriotică ”Avram Iancu, Liceul Tehnologic Ioniță G. Andron, Liceul Teoretic, Casa Orășenească de Cultură și Biblioteca orășenească.

Ziua universală a iei tradiţionale româneşti a fost celebrată, începând din anul 2012, la iniţiativa comunităţii on-line „La Blouse Roumaine”, în prezent fiind sărbătorită de românii de pretutindeni, în 24 iunie, de Sânziene.

Muzeul Ţării Oaşului are în colecţie peste 250 de piese (cămeşi femeieşti oşeneşti) de mare varietate și se alătură acestei iniţiative lăudabile de promovare a patrimoniului cultural românesc şi a valorilor tradiţionale ale poporului roman.

ZIUA UNIVERSALĂ A IEI va fi sărbătorită miercuri la Negrești-Oaș

afis ZIUA UNIVERSALA A IEI 2015 AFISNegreștenii sunt invitați să participe miercuri, 24 iunie 2015, la manifestările organizate de Ziua Universală a Iei, care se vor desfășura la Muzeul în aer liber al Țării Oașului.

Manifestările vor începe la ora 17.00 după următorul program: muzică populară oşenească cu Maria Tripon, Vasile Solomon, Ioan Rus și Ansamblul folcloric „Sânzienele”, moment folk cu George Palfi, parada iilor prezentată de elevii de la Liceul Tehnologic „Ioniţă G. Andron”, parada costumelor oşeneşti prezentată de elevii de la Liceul Teoretic Negreşti-Oaş și expoziţie meşteşugărească cu Mare Ana, Poptile Maria, Finta Maria etc.

Toți cei care vor purta ie sau cămaşă oşenească vor putea vizita gratuit Muzeul miercuri între orele 9 – 17.00.

Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș și Muzeul Țării Oașului. Parteneri sunt Asociația Cultural-Patriotică ”Avram iancu, Liceul Tehnologic Ioniță G. Andron, Liceul Teoretic, Casa Orășenească de Cultură și Biblioteca orășenească.

Ziua universală a iei tradiţionale româneşti a fost celebrată, începând din anul 2012, la iniţiativa comunităţii on-line „La Blouse Roumaine”, în prezent fiind sărbătorită de românii de pretutindeni, în 24 iunie, de Sânziene.

Muzeul Ţării Oaşului are în colecţie peste 250 de piese (cămeşi femeieşti oşeneşti) de mare varietate și se alătură acestei iniţiative lăudabile de promovare a patrimoniului cultural românesc şi a valorilor tradiţionale ale poporului roman.

Vă invităm să participați la eveniment!

Festivalul Zestrea Oașului va avea loc în 15-16 august la Negrești-Oaș. Ce trupe ai vrea să concerteze?

festivalul zestrea oasuluiFestivalul Zestrea Oașului va avea loc în zilele de 15-16 august la Negrești-Oaș, ediție care va marca 50 de ani de existență urbană a localității.

Organizatorii, Primăria și Casa de Cultură Negrești-Oaș, au lansat pe facebook un sondaj în care îi îndeamnă pe negreșteni să spună ce trupe ar dori să concerteze la sărbătoarea orașului.

”Ne pregătim pentru Festivalul Zestrea Oașului, care va avea loc în 15-16 august 2015 la Negrești-Oaș. Vreau ca și în acest an să avem pe scenă artiști de top, care să vă binedispună. Am întocmit o listă de artiști de muzică ușoară și de muzică populară care sunt liberi în acele zile și vă invit să alegeți voi pe care i-ați prefera.

Așteptăm și alte sugestii decât cele din listă, iar în măsura în care artiștii vor fi liberi îi vom invita să concerteze la sărbătoarea noastră”, a scris primarul Aurelia Fedorca pe pagina sa de facebook și pe pagina oficială de facebook a orașului.

PROPUNERI MUZICĂ UŞOARĂ:
• Smiley & Band
• Delia & Band
• Ruby
• Sore
• Maxim
• PACT by Leo Iorga & Adi Ordean (fostul Compact)
• Aminda & Hazard (Aminda – participantă la concursul Vocea României)
• Phoenix (Nicu Covaci & noul band)
• DJ Boier Bibescu & Dody

PROPUNERI MUZICĂ POPULARĂ:
• Ansamblul folcloric Dor Transilvan
• Dumitru Fărcaş
• Nicoleta Voica
• Sava Negrean Brudascu
• Traian Jurchelea
• Ioan Dordoi
• Maria Petca Poptean
• Maria Tripon
• Suzana Toader
• Sebastian Stan

Poetul național Mihai Eminescu a fost comemorat la Negrești-Oaș

Poetul național Mihai Eminescu a fost comemorat la Negrești-Oaș (4)Poetul național Mihai Eminescu a fost comemorat luni la Negrești-Oaș, la împlinirea a 126 ani de la moartea sa.

Evenimentul a fost organizat de Primăria Negrești-Oaș, împreună cu Consiliul Local Negrești-Oaș, Casa Orășenească de Cultură Negrești-Oaș, Biblioteca Orășenească și Muzeul Țării Oașului.

Manifestările au cuprins o expoziție de carte cuprinzând operele poetului, momente poetice și un atelier de creație la Biblioteca Orăşenească. La ora 11.30, reprezentanții Primăriei și ai Casei de Cultură, precum și elevii de la Școala Gimnazială nr. 1 au depus jerbe de flori la bustul poetului, iar George Palfi a susținut un scurt moment artistic.

Expoziție inedită. Elevii din Negrești-Oaș au împânzit orașul cu fotografii

la pas cu fotografia 2O expoziție inedită de fotografie a avut loc vineri la Negrești-Oaș, când elevii Liceului Teoretic au împânzit orașul cu fotografii, marcând astfel 50 de ani de viață urbană a localității.

Expoziția intitulată ”La pas cu fotografia” a fost organizată de Liceul Teoretic, din initiativa profesoarei Mihaela Grigorean, cu sprijinul Primăriei Negreşti-Oaş și cu aportul fotografilor Emilian Moldovan, Remus Țiplea, Komaromi Romeo și Alexandru Feher.

Scopul expoziției a fost acela de a construi un dialog viu şi creativ între elevii pasionaţi de artă fotografică, comunitatea locală şi grupul de artişti fotografi negreşteni.

Mesajul tinerilor expozanţi a fost acela de a opri clipa, într-un context în care ritmul alert al vieţii nu ne permite, de multe ori, răgazul de a descoperi bucuria frumuseţii artistice, oriunde ni s-ar ivi, pe stradă sau în spaţii neconvenţionale.

Cele 300 de fotografii expuse, de la punctul 0 – Liceul Teoretic Negreşti-Oaş, pe o distanţă de 1 km, pe strada Victoriei – artera principală, au constituit un prilej pentru a marca simbolic şi original cei 50 de ani de existenţă ca oraş a localităţii Negreşti-Oaş, cu evoluţia şi dezvoltarea sa continuă, întemeiată pe valori durabile.

Primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, s-a declarat încântată de inițiativă și de fotografiile expuse.

”Sunt încântată să văd astfel de inițiative și mă bucură mult faptul că expoziția a avut succes la negreșteni. A fost o modalitate inedită de a marca, și astfel, 50 de ani de existenţă ca oraş a localităţii Negreşti-Oaş. Fotografiile expuse au fost absolut superbe și cred că, în acest moment, grupul fotografilor negreșteni se lărgește cu mult succes”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.

Marele premiu a fost câștigat de Mali Reka, alte trei premii fiiind acordate elevilor Brian Ardelean, Vasilică Goie și Alexandru Ardelean. Câștigătorii au primit premiu câte un aparat foto Nikon oferit de sponsorul S.C DG SARCOM.

Poetul național Mihai Eminescu va fi comemorat la Negrești-Oaș

eminescu_1Primăria Negrești-Oaș, împreună cu Consiliul Local Negrești-Oaș, Casa Orășenească de Cultură Negrești-Oaș, Biblioteca Orășenească și Muzeul Țării Oașului, organizează luni, 15 IUNIE 2015, următoarele manifestări cu ocazia comemorării poetului nostru naţional, Mihai Eminescu, la împlinirea a 126 ani de la moarte:

• Expoziţie de carte cuprinzând operele poetului, la Biblioteca Orăşenească;

• Ora 10.00 – momente poetice – Biblioteca Orăşenească;

• Ora 11.00 – Atelier de creaţie – Biblioteca Oraşenească;

• Ora 11.30 – Depuneri de jerbe şi flori la bustul poetului;

• Ora 12.00 – Moment artistic.