Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Anunţuri

ANUNȚ. Apaserv oprește apa marți, 2 februarie, între orele 08-20, la Negrești-Oaș

presiune redusa la apaS.C APASERV Satu Mare S.A informează locuitorii orașului Negrești-Oaș că în perioada următoare se continuă lucrările de modernizare realizate în cadrul programului de investiții investiții ”Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Satu Mare”, proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Sectorial Mediu.

Astfel, în vederea realizării conexiunii rețelei de aducțiune la noua stație de tratare a apei, care face parte din contractul ”Reabilitarea stației de tratare a apei potabile și captărilor din orașul Negrești-Oaș”, marți, 2 februarie 2016, între orele 08.00-20.00, în orașul Negrești-Oaș se va sista furnizarea apei potabile.

După reluarea furnizării, este posibil ca apa să prezinte un grad de turbitate.

În aceste condiții, consumatorii sunt rugați să ia măsurile necesare pentru asigurarea rezervelor de apă.

ISU Satu Mare recomandă evitarea sau limitarea călătoriilor în Ucraina

epidemie de gripa UcrainaInspectoratul pentru Situații de Urgență Someș Satu Mare recomandă cetățenilor județului Satu Mare să evite sau să limiteze călătoriile în Ucraina, în special în zonele afectate de epidemia de gripă cauzată de virusul A/H1N1.

Din cauza epidemiei virusului AH1N1, școlile din orașul ucrainean Cernăuți și din localitățile învecinate au fost închise începând cu data de 18.01.2016 pentru două săptămâni. În orașul Cernăuți au fost înregistrate 5 decese cauzate de virusul AH1N1.

Fenomenul epidemiei cu virusul AH1N1 este mai amplu în orașele Kiev, Odessa și Livov.

Pentru prevenirea îmbolnăvirilor în rândul populației județului precum și pentru evitarea răspândirii acestui virus, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Someș Satu Mare recomandă evitarea sau limitarea călătoriilor în zonele afectate și în zonele limitrofe acestora.

Finalizarea Proiectului „ÎNFIINŢAREA UNUI CENTRU NAŢIONAL DE INFORMARE ŞI PROMOVARE TURISTICĂ ÎN ORAȘUL NEGREȘTI OAȘ, JUDEȚUL SATU MARE”

Centrul de Informare TuristicaOrașul Negrești Oaș, județul Satu Mare, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea Proiectului „ÎNFIINŢAREA UNUI CENTRU NAŢIONAL DE INFORMARE ŞI PROMOVARE TURISTICĂ ÎN ORAȘUL NEGREȘTI-OAȘ, JUDEȚUL SATU MARE”, cod SMIS 50218.

Proiectul este finanțat prin PROGRAMUL OPERAŢIONAL REGIONAL 2007 – 2013, Axa Prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul major de intervenţie 5.3 – Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică, Operaţiunea – Crearea Centrelor Naţionale de Informare şi Promovare Turistică (CNIPT) şi dotarea acestora.

AUTORITATEA DE MANAGEMENT: MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE, ORGANISMUL INTERMEDIAR:AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU TURISM prin Direcţia Gestionare Fonduri Comunitare pentru Turism.

 Obiectivul general al proiectului îl reprezintă construirea și dotarea unui centru naţional de informare şi promovare turistică în orașul Negrești-Oaș, județul Satu Mare, care să contribuie la îmbunătăţirea gradului de atractivitate a orașului Negrești-Oaș şi implicit a judeţului Satu Mare, prin transformarea zonei într-o destinaţie turistică de calitate, pe baza patrimoniului său natural şi cultural.

Perioada de implementare a proiectului este de 12 luni între 16.12.2014-31.12.2015.

 Valoarea totală a proiectului este de 582.998,38 lei iar valoarea totală eligibilă a proiectului este de 511.152,30 lei din care: valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR 461.928,33 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional 39.000,92 lei și cofinanţarea eligibilă a beneficiarului 10.223,05 lei.

 Datele de contact ale beneficiarului: Orașul Negrești-Oaș, str. Victoriei nr. 95 – 97, orașul Negrești-Oaș, județul Satu Mare, Telefon/Fax: 0261.854.845, E-mail: primarie@negresti-oas.ro

Persoană de contact: KERESZTSZEGI NICULINA –MANAGER PROIECT

Telefon: 0740084412, Fax: 0261.854.845, Email: niculinak@yahoo.com

Anunt Centru Turistic

Finalizare proiect „Clădire nouă Atelier Tâmplărie”

Atelier de tamplarieUnitatea administrativ teritoriala Orasul Negresti Oas in parteneriat cu Liceul Tehnologic Ionita G. Andron anunta finalizarea proiectului „ Cladire Noua Atelier Tamplarie” cod SMIS :53556, finantat prin : Programul Operational Regional 2007-2013, Axa prioritara 3, DMI 3.4, apel de proiecte pentru fondurile realocate POR conform Deciziei Comisiei C ( 2013 ) / 9772 finale din 19.12.2013

Autoritatea de management: Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice.

Organism intermediar: Agentia de Dezvoltare Regionala Nord-Vest.

Obiectivul general al proiectului „Cladire noua atelier de tamplarie” este reprezentat de asigurarea unor conditii optime de desfasurare a activitatilor din cadrul liceului tehnologic Ionita G. Andron din orasul Negresti Oas, prin punerea la dispozitia elevilor inscrisi la profilul profesional un atelier de tamplarie dotat corespunzator, care sa contribuie la dezvoltarea abilitatilor practice ale acestora si care sa sustina punerea in practica a activitatilor teoretice predate.

Obiective specifice:

Cresterea gradului mediu de utilizare a unitatii de invatamant – profilul profesional cu minimum 50%, in termen de 5 ani de la finalizarea implementarii proiectului.

Valoarea totala a Proiectului este de 944.341,46 lei iar valoarea totala eligibila este de 688.580,31 lei din care:

-valoarea eligibila nerambursabila din FEDR este de 585.293,26 lei

-valoarea eligibila nerambursabila din bugetul national este de 89.515,44 lei

-co-finantare eligibila a beneficiarului este de 13.771,61 lei

Perioada de implementare a Proiectului este de 12 luni.

Informatii suplimentare despre Proiect se pot obtine de la sediul Primarie Negresti Oas, Str. Victoriei Nr. 95, telefon: 0261/854984, email: primarie@negresti-oas.

 „Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”.

Anunt Atelier tamplarie

Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș vă urează Sărbători fericite!

felicitare negresti 2015 (1)În preajma Crăciunului și a Anului Nou, primiți, vă rog, urările mele sincere de sănătate, fericire și prosperitate pentru voi și familiile voastre.

Crăciunul să vă găsească în jurul unei mese bogate alături de toți cei dragi și apropiați, iar Anul Nou să vă aducă succes în afaceri și dragoste în familie!

Sărbători fericite!

Primar Aurelia Fedorca

ANUNT CONCURS – PERSONAL CONTRACTUAL Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Negrești-Oaș

primaria-negresti-oasPrimaria orasului Negresti Oas . organizează concurs pentru ocuparea următoarelor posturi vacante – posturi in regim contractual:

In cadrul Centrului National de Informare si Promovare Turistica:

1. Consilier centru turistic – clasa I –post studii superioare.

Conditiile generale de ocupare a unui post sunt cele prevazute de art.3 din HG nr.286/2011-pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzator functiilor contractuale si a criteriilor de promovare in grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar platit din fonduri publice.

Conditii specifice pentru ocupare postului:
– absolvent de studii superioare finalizate cu diploma de licenta in specialitatea: turism sau limbi straine.

– vechime in specialitatea studiilor minim 3 ani.

– posesor de certificat de competenta lingvistica/si/sau atestat sau autorizatie de traducator .

1. Asistent de marketing- clasa I-post studii superioare.
Conditiile generale de ocupare a unui post sunt cele prevazute de art.3 din HG nr.286/2011-pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzator functiilor contractuale si a criteriilor de promovare in grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar platit din fonduri publice.

Conditii specifice pentru ocupare postului:
– Absolvent de studii superioare finalizate cu diploma de licenta in domeniul turismsau stiinte economice.

– Vechime in specialitatea studiilor minim 3 ani.

– Posesor de certificat de competenta lingvistica/si/sau atestat sau autorizatie de traducator.

Probele pentru concurs sunt:
– Selectia dosarelor
– Proba scrisa- limba straina
– Proba scrisa –bibliografie
– Interviu.

In cadrul Compartimentului Mediu si Situatii de urgenta:
2. Inspector ( probleme de mediu)- clasa I- Debutant.

–post studii superioare.

Conditiile generale de ocupare a unui post sunt cele prevazute de art.3 din HG nr.286/2011-pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzator functiilor contractuale si a criteriilor de promovare in grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar platit din fonduri publice.

Conditii specifice pentru ocupare postului:
– Absolvent de studii superioare finalizate cu diploma de licenta in domeniul stiinta mediului .

– Data, ora şi locul de desfăşurare a concursului:

– Proba scrisă: a concursului se va desfasura in data de 15 ianuarie 2016 ora 10 – la sediul Primariei orasului Negresti Oas, str.Victoriei, nr.95-97.

Probele pentru concurs sunt:
– Selectia dosarelor
– Proba scrisa–bibliografie
– Interviu.

Dosarele de inscriere se depun la sediul institutiei in termen de 10 de zile lucratoare de la data publicarii anuntului in Monitorul Oficial,respectiv pana in 07 ianuarie 2016, ora 16.
Date contact: tel.0261854845.

RAPORTUL INFORMARII SI CONSULTARII PUBLICULUI – DOCUMENTATIA PUZ ”DEPOZIT MATERIALE DE CONSTRUCTII P, in Negresti Oas, str. Victoriei nr. 1

DOCUMENTATIA P.U.Z.- ” DEPOZIT MATERIALE DE CONSTRUCTII P, in jud. Satu Mare, loc. Negresti Oas, str. Victoriei, nr. 1/T, extras C.F. 100707, nr. Cad. 100707; extras CF 100708, nr. Cad. 100708”.

Amplasament: – Negresti Oas, Str. I.Creanga, nr. 1/T
Beneficiar: – CICIOU DELIA ANISOARA
Proiectant: – SC ARHING SRL; arh. Dienes Gavril

Document elaborat in conformitate cu Ordinul 2701din 30 decembrie 2010, emis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru aprobarea “Metodologiei de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajarea teritoriului şi de urbanism”.

Persoana responsabilă din partea Primăriei Negresti Oas:
• Cionca Angela
– referent de Specialitate UAT si Investitii.

Grupul de lucru din partea Primăriei:
• Berinde Cristian
– reprezentant al Administratiei Publice Locale din cadrul Serviciului UAT si Investitii

Petrenci Viorel – reprezentant al Administratiei Publice Locale din cadrul Serviciului UAT si Investitii

A. Detalii privind tehnicile şi metodele utilizate de solicitant pentru a informa şi a consulta publicul inclusiv:

1. Datele şi locurile tuturor întâlnirilor la care cetăţenii au fost invitaţi să dezbată propunerea solicitantului:

• anunţ privind informarea si consultarea publicului în etapa elaborării propunerilor PUZ şi Regulamentul Local de Urbanism aferent, afişat pe adresa www.negresti-oas.ro în data de 03.11.2015; 05.11.2015

• afişare anunţ

– la avizierul primăriei Negresti Oas în perioada; 3.11.2015; 05.11.2015
– pe panou rezistent la intemperii, amplasat in loc vizibil pe teritoriul zonei studiate;

2. Conţinutul, datele de transmitere prin poştă şi numărul trimiterilor
poştale, inclusiv scrisori, invitaţii la întâlniri, :

• a fost publicat anuntul pe sit-ul primariei : www.negresti-oas.ro.

• Au fost trimise scrisori de notificare la domiciliul proprietarilor terenurilor invecinate prin posta la proprietarii identificati:

• COZMA MARIA – domiciliu Negresti Oas, str. Victoriei, nr. 1/D scrisoare de notificare nr. 17424/20.11.2015

• MAN ALEX IONUT – domiciliu Negresti Oas, str. Livezilor, nr. 21 – scrisoare de notificare nr. 17426/20.11.2015

• LISCA IOAN – domiciliu Negresti Oas, str. Negresti Oas, str. Primaverii, nr. 21- scrisoare de notificare nr. 17425/20.11.2015

Documentaţia disponibilă la Serviciul UAT si Investitii, a fost consultată de dl. Lisca Ioan, neavand nicio obiectiune si nu au fost depuse solicitari in scris de catre persoanele potential interesate.

Prezentul raport a fost întocmit în conformitate cu Regulamentul Local al Orasului Negresti Oas, privind implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism şi după publicarea lui fundamentează decizia Consiliului Local de adoptare a planului de urbanism la care se referă.

Având în vedere că s-au parcurs procedurile prevăzute de H.C.L. nr.19/28.03.2011, privind aprobarea Regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism si amenajarea teritoriului, propunem aprobarea documentaţiei privind

„ P.U.Z. – ” DEPOZIT MATERIALE DE CONSTRUCTII P, in jud. Satu Mare, loc. Negresti Oas, str. Victoriei, nr. 1/T, extras C.F. 100707, nr. Cad. 100707; extras CF 100708, nr. Cad. 100708”.

Apaserv anunță sistarea apei, marți, între orele 07.00-20.00, la Negrești-Oaș

7decOperatorul de apă Apaserv Satu Mare anunță că din cauza unor lucrări de modernizare programate în cadrul contractului ”Reabilitarea stației de tratare a apei potabile și captărilor din orașul Negrești-Oaș”, realizate în cadrul programului de investiții ”Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Satu Mare”, proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Sectorial Mediu, marți, 08 decembrie 2015, între orele 7.00-20.00, în orașul Negrești-Oaș se va sista furnizarea apei potabile.

După reluarea furnizării apei este posibil ca apa furnizată să prezinte un grad de turbiditate.

În aceste condiții, consumatorii sunt rugați să ia măsurile necesare pentru asigurarea rezervelor de apă.

Noul Regulament privind autorizarea activităţilor comerciale în Negreşti-Oaş, dezbătut cu mediul de afaceri

intalnire mediul de afaceri (2)Noul Regulament privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor comerciale şi a serviciilor de piaţă pe teritoriul oraşului Negreşti – Oaş a fost dezbătut miercuri, 2 decembrie, în cadrul unei întâlniri organizate de Primăria Negrești-Oaș cu reprezentanții mediului de afaceri.

La eveniment au participat prefectul Eugeniu Avram, reprezentanți ai Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, ai Direcției Sanitar-Veterinare, ai Direcției de Sănătate Publică, ai Agenției pentru Protecția Mediului și ai ANAF, precum și peste 150 de reprezentanți ai firmelor.

Agenții economici au avut ocazia să afle informații detaliate despre reglementările în domeniul autorizării de la toate instituțiile de la care au nevoie de avize și au avut posibilitatea să pună întrebări.

Aceștia au fost înștiințați că până la sfârșitul anului trebuie să-și depună documentația completă în vederea autorizării / reautorizării, pentru a nu risca neplăceri.
De asemenea, reprezentanții instituțiilor prezente au expus detaliat reglementările în domeniul autorizării, pe fiecare tip de serviciu în parte.

În final, reprezentantul ANAF a prezentat modificările noului Cod Fiscal care intră în vigoare la 1 ianuarie 2016.

 

DESCARCĂ DE AICI REGULAMENTUL DE AUTORIZARE COMPLET

DESCARCĂ DE AICI PREZENTAREA REGULAMENTULUI DE AUTORIZARE

Cine are nevoie de autorizație de funcționare

Activităţile comerciale supuse autorizării sunt cele prevăzute în anexa 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Desfăşurarea activităţilor comerciale şi a serviciilor de piaţă pe teritoriul oraşului Negresti Oaş de catre agenti economici, persoane fizice sau juridice, in spatii proprietate privata sau de stat se poate face numai în baza autorizaţiei de funcţionare emisă de Primaria oraşului Negresti Oas.

Agenţii economici, societăţi comerciale (S.R.L.), intreprinderi individuale, intreprinderi familiale şi persoane fizice autorizate vor solicita autorizaţie de funcţionare pentru locul de desfăşurare a activităţilor şi pentru fiecare punct de lucru unde desfăşoară activitate in conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă si a Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalitatilor la inregistrarea in Registrul Comertului.

Nu este necesară obţinerea autorizaţiei de funcţionare in urmatoarele situatii:
-pentru punctele de lucru a persoanelor juridice cu scop nelucrativ (asociati, fundati etc );
– pentru cabinetele medicale, cabinete medicale veterinare, cabinete avocatiale, sediile notarilor publici, a executoriilor judecatoresti, a lichidatorilor judiciari, a expertiilor contabili, primariilor, centrelor de afaceri, scolilor si a altor forme de organizare legala care functioneaza in baza unor legi specifice.

Solicitanţii autorizaţiei de funcţionare au obligaţia de a depune dosarul pentru autorizare la sediul Primăriei Negrești-Oaș înainte de inceperea activitatii.

Documentaţia necesară pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare

– Cerere tip pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare;
– Certificatul de inregistrare de la Oficiul Registrului Comertului in copie xerox;
– Certificat Constatator (anexa la Certificatul de inregistrare) pentru fiecare punct de lucru in copie xerox ;
– Actul constitutiv al societatii in copie xerox
– Copie după actul care atestă posesia legală a spaţiului în care se desfăşoară sau urmează să se desfăşoare activitatea ( contract de inchiriere, concesiune, comodat, vanzare-cumparare, extras de carte funciara ) – in copie xerox;
– Acordul de principiu eliberat de Primaria orasului Negreşti Oaş;
– Piese desenate intocmite de catre un proiectant autorizat – plan de situatie cu incadrarea in zona a imobilulului care se desfasoara exercitiul comercial si releveul spatiului, vizate de Serviciul Urbanism si Amenajarea Teritoriului din cadrul Primariei Orasului Negresti Oas ( in cazul unitatilor de alimentatie publica se va evidentia spatiul de deservire separat de celelalte spatii de depozitare, grup sanitar, si altele pentru a se putea calcula corect taxa pentru eliberarea autorizatiei/vizei de functionare) ;
– Dovada schimbari destinatiei din spatiu de locuit in spatiu comercial sau de productie pentru locatiile proprietate privata, dupa caz; ( documentatie eliberata de Serviciul Urbanism – autorizatia de constructie), exceptie facand sediul social unde se desfasoara exclusiv activitate de birou fara a implica accesul publicului;
– Acordul de vecinătate pentru spatiul supus autorizarii:
– in cazul blocurilor de locuinte acordul va cuprinde proprietarii/locatarii imobilelor situate in imediata vecinatare, respectiv stanga, dreapta, fata, spate, deasupra si sub imobilul pentru care se solicita autorizarea, precum si acordul asociatiei de locatari/proprietari
– in cazul caselor de locuit acordul va cuprinde proprietarii/locatarii imobilelor care se invecineaza in stanga si dreapta spatiului si a celor situate de cealalta parte a drumului corespondent spatiului si a celor doua imobile invecinate acestuia
– Actul de identitate al reprezentantului legal in copie xerox;
– Contractul de prestari de servicii de salubrizare cu firma specializata in vederea ridicarii si preluarii deseurilor menajere in copie xerox ;
– Contract apă şi canal in copie xerox;
– Cerere pentru utilizarea domeniului public si privat la unităţiile de alimentaţie publică, după caz ;
– Cerere pentru prelungirea programului de funcţionare la unităţiile de alimentaţie publică după ora 22:00, după caz ;
– Dovada achitari taxei de autorizare si a taxei de firma, taxe achitate dupa anul calendaristic, integral pana la data de 31 decembrie ;
-indeplinirea tuturor obligatiilor fiscale fata de bugetul local (certificat fiscal);

Documentatia de mai sus va fi completata cu documentatia necesara desfasurarii unor activitati cu caracter specific, conform prevederilor legale in vigoare, respectiv:
– Autorizație D.S.P. (Direcția de Sănătate Publică Satu Mare)
– Autorizație A.P.M. ( Agenția de Protecția Mediului Satu Mare )
– Autorizație I.S.U. (Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență)
– Autorizație DSV ( Direcția Sanitar – Veterinară, pentru agenți economici care comercializează produse de origine animală) ;
– Autorizație I.T.M. (Inspectoratul Teritorial de Muncă Satu Mare )

Documente necesare pentru acordul de principiu
Acordul de principiu va fi solicitat inainte de inceperea activitatilor care necesita autorizatie de functionare. Documentatia necesara pentru obtinerea acordului de principiu este urmatoarea:
1. Cerere tip
2. Copie certificat de înmatriculare al unităţii cu scop lucrativ
3. Dovadă asupra spaţiului (Extras de carte funciara, după caz contract de închiriere sau comodat)
4. Acordul vecinilor
5. Piese desenate: plan de încadrare în zonă, plan de situaţie, releveul spaţiului – 2 exemplare
6. Dovada achitării taxei de timbru conform Hotararii Consiliului Local privind aprobarea taxelor şi impozitelor locale.

Criterii în baza cărora se vor elibera autorizaţiile de funcţionare
Criteriile în baza cărora se vor elibera autorizaţiile de funcţionare pentru agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea pe raza oraşului Negresti Oas sunt:
a) asigurarea reparării, zugrăvirii şi întreţinerii faţadei clădirii în care se desfăşoară activitatea;
b) asigurarea amenajării şi menţinerii în stare corespunzătoare a vitrinelor magazinelor şi atelierelor, cu respectarea regulilor estetice, de curăţenie şi iluminat;
c) respectarea prevederilor legale în materie de urbanism cu privire la construcţiile, modificările construcţiilor sau amenajările care se fac pentru deschiderea punctului de lucru;
d) desfăşurarea unei activităţi economice civilizate, cu respectarea unor condiţii minime de protecţie a vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale clienţilor, precum şi a mediului;
e) respectarea ordinii şi liniştii publice;
f) păstrarea curăţeniei în jurul unităţii, inclusiv curăţirea zăpezii şi gheţii de pe trotuarele învecinate şi în locurile de parcare pe care le folosesc;

Nerespectarea Regulamentului, in situatia in care abaterea nu constituie contraventie sau infractiune, primarul poate lua masura suspendarii sau anularii autorizatiei prin emiterea unei Dispozitii in acest sens.

Întâlnire cu mediul de afaceri privind noul Regulament de autorizare a activităților comerciale la Negrești-Oaș

Primăria Negrești-Oaș organizează miercuri, 2 decembrie 2015, o întâlnire cu operatorii economici din oraș privind noul regulament de autorizare a funcționării activităţilor comerciale și a serviciilor de piaţă pe teritoriul oraşului Negreşti –Oaş. Întâlnirea va avea loc de la ora 14.00, în Sala Mare de şedințe a Primăriei orașului Negrești-Oaș.

La eveniment au fost invitați, pe lângă toți reprezentanții firmelor care funcționează în Negrești-Oaș, și reprezentanți ai Prefecturii Satu Mare, ai Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, ai Direcției Sanitar-Veterinare, ai Direcției de Sănătate Publică și ai Agenției pentru Protecția Mediului.

În cadrul întâlnirii va fi prezentat și dezbătut noul Regulament privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor comerciale şi a serviciilor de piaţă pe teritoriul oraşului Negreşti-Oaş. Conform noului Regulament, toate societățile comerciale trebuie să se autorizeze / reautorizeze până la sfârșitul acestui an.

Vă invităm să participați la acest eveniment!