Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

News

„Drumul prunelor” trece prin Negreşti Oaş

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Satu Mare, în colaborare cu Szatmár-Beregi Pálinka Lovagrend Egyesület şi Szilvaút Egyesület, a finalizat  proiectul  HURO/0801/016, cu titlul ”Prunele, ca şi element de legătură in dezvoltarea turistică a regiunii Szatmar – Satu Mare”,  finanţat prin Programul de Cooperare Teritorială România – Ungaria 2007-2013.

Citeşte mai mult

Lucrările la Luna Şes sunt în grafic

Conducerea Primăriei Negreşti Oaş şi consilierii locali au inspectat, în 28 iulie, lucrările la obiectivele de investiţii realizate în oraş. În urma vizitei făcute pe şantierul de la complexul turistic Luna Şes, atât primarul oraşului Negreşti Oaş, Nicolae Bura, cât şi consilierii locali s-au declarat mulţumiţi de evoluţia lucrărilor.

Citeşte mai mult

Investiţiile şi atragerea fondurilor UE – o preocupare constantă

Având în vedere programul de dezvoltare şi nevoile oraşului, Primăria şi Consiliul Local au acordat şi acordă o importanţă deosebită investiţiilor şi atragerii fondurilor europene. În acest sens, putem spune că ne situăm printre oraşele care în decursul anilor au atras sume importante din fonduri europene. Exemplific aici câteva obiective deja realizate din astfel de fonduri, cum ar fi constituirea şi funcţionarea Consorţiului Local

Citeşte mai mult

Cea mai mare investiţie din istoria oraşului

Undă verde pentru cea mai mare investiţie din istoria oraşului Negreşti Oaş şi a judeţului Satu Mare. Ministrul Mediului, Borbely Laszlo, a semnat în 1 aprilie contractul de finanţare pentru proiectul de extindere şi reabilitare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Satu Mare, în valoare de 102 milioane euro, pentru care s-a obţinut finanţare nerambursabilă din fonduri europene prin POS Mediu. Schema de cofinanţare a proiectului

Citeşte mai mult

2011 va fi anul marilor investiţii

Proiecte în valoare de 40 milioane de euro vor fi derulate în acest an în Negreşti Oaş

Anul 2010 a fost unul în care administraţia oraşului Negreşti Oaş a finalizat mai multe proiecte importante şi a obţinut finanţare pentru ele, astfel încât în cursul anului 2011 acestea să poată fi implementate şi să se vadă efectiv roadele muncii. Anul 2010 a fost însă şi anul relansării investiţiilor de

Citeşte mai mult

Iluminatul public din Negreşti Oaş, gestionat prin internet

De circa 2 luni, iluminatul public al oraşului Negreşti Oaş este gestionat prin internet. Economia rezultată la plata energiei electrice în acest interval este de 25 de procente faţă de sistemul clasic. Primarul Nicolae Bura estimează că într-un an, prin folosirea în continuare a acestui sistem, economia rezultată va fi de 200.000 lei. Totodată, acelaşi sistem permite utilizarea gratuită a internetului în zona centrală, prin intermediul reţelei wireless.

Citeşte mai mult

Primăria a lansat proiectul de elaborare a strategiei de dezvoltare durabilă

Primăria oraşului Negreşti Oaş a lansat, în 8 decembrie, proiectul “Noi direcţii de dezvoltare pe termen mediu şi lung”. Proiectul este finanţat din fonduri europene în cadrul Programului Operational “Dezvoltarea Capacităţii Administrative” şi are un buget eligibil de 562.627 lei (peste 130.000 de euro), cu o participare locală de 2% (11.252 de lei). La conferinţa de presă prilejuită de lansarea proiectului au participat primarul Nicolae Bura, viceprimarul Ioan Cicio

Citeşte mai mult