Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Lună: mai 2019

Ziua Copilului la Negrești-Oaș – GALERIE FOTO

Manifestările organizate cu ocazia „Zilei Internaționale a Copilului” la Negrești-Oaș au debutat de la prima oră a dimineții cu Ziua Porților deschise la Primărie, unde a avut loc și a VII-a ediție a evenimentului „PRIMARUL COPIILOR – PRIMAR PENTRU O ZI”.

Șase elevi și-au expus proiectele pentru oraș, au pus întrebări și s-au pus pe rând în locul primarului Aurelia Fedorca, fiind invitați să vină oricând cu idei și sugestii pentru a îmbunătăți viața negreștenilor.

Cei șase elevi, Andreea Pop, Gabriela Țînțaș, Andreea Solomeș, Murad Omer, Diana Tyra, Flavia Gavra, au concluzionat că să fii primar nu este lucru ușor, deoarece pe umerii tăi stau multe îndatoriri.

Câstigătoarea alegerilor din acest an și cea care va deține funcția de PRIMAR AL COPIILOR pentru mandatul 2019/2020 este Andreea Pop, aleasă cu majoritate de voturi.

Manifestările au continuat apoi în Muzeul în Aer Liber cu Carnavalul copiilor, momente plăcute presărate cu muzică, divertisment și ateliere de lucru.

De asemenea, copiii au asistat la un spectacol distractiv pentru copii oferit de Magicianul Cristian Guna și teatru de păpuși „ Iedul cu trei capre” și un spectacol organizat de instituțiile de invățământ din oraș.

Manifestările au fost organizate de Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș, prin Casa Orășenească de Cultură, Muzeul Țării Oașului și instituțiile de învățământ din oraș.

Programul manifestărilor organizate de Ziua Internațională a Copilului la Negrești-Oaș

Vă invităm să paticipați vineri la manifestările pe care le organizăm și în acest an cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, după următorul program:

  • 8:00-10:00 – la Primăria Negreşti-Oaş:   

     Ziua Porţilor Deschise

     Primarul copiilor

  • 10:00 – 13:00 la Muzeul în aer liber al Țării Oașului:

Carnavalul copiilor

  • Muzică, divertisment
  • Cabină foto, baloane
  • Ateliere de lucru (work-shop-uri)
  • Spectacol distractiv pentru copii: Magicianul Cristian Guna și teatru de păpuși „ Iedul cu trei capre”

– spectacol organizat de instituțiile de invățământ

  • Dulciuri, înghețată şi …multe surprize

OBIECTIVE: 1. Implicarea unui grup-ţintă de min. 1500 copii, a profesorilor coordonatori şi a celor 6 copii desemnaţi PRIMARI în activităţi culturale/ distractive/ recreative dedicate copiilor

  1. Identificarea unor noi modalităţi de divertisment pentru copii/ tineri, utilizând resursele culturale ale comunităţii locale, îmbunătăţite cu activităţi agreate de publicul-ţintă (face-painting, divertisment clown, spectacole distractive etc.)

     GRUP ŢINTĂ – copiii din Negreşti Oaş (min. 1500 copii – participanţi direct: 6 copii desemnaţi PRIMARI, spectatori la spectacolele din program și activitățile recreative), cadrele didactice, inst. de cultură, APL, poliția locală etc.

Manifestările sunt organizate de Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș, prin Casa Orășenească de Cultură, Muzeul Țării Oașului și instituțiile de învățământ din oraș.

VIZITĂ PE ȘANTIER PENTRU VERIFICAREA STADIULUI LUCRĂRILOR LA PROIECTUL DE INVESTIȚII MODERNIZARE ȘI DOTARE A ȘCOLII GIMNAZIALE NR.3

Primarul Aurelia Fedorca a verificat stadiul lucrărilor la Școala Gimnazială nr. 3, acolo unde se desfășoară ample lucrări de extindere și modernizare, în cadrul unui proiect în valoare de 1.178.000 euro, finanțat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală ( PNDL 1) gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și de la bugetul local al orașului Negrești Oaș.

La vizita pe șantier au mai participat specialiști din departamentul tehnic al primăriei, reprezentanții constructorului, dirigintele de șantier, directorul școlii și toți cei implicați în proiectul de modernizare. Constructorul a prezentat stadiul lucrărilor, discuțiile fiind axate pe detalii tehnice și de design exterior, un aspect foarte important cu atât mai mult cu cât soluția adoptată va fi utilizată și la lucrările de modernizare a celorlalte instituții de învățământ din oraș.

Primarul Aurelia Fedorca le-a cerut constructorilor să respecte graficul de lucrări și să găsească cele mai bune soluții tehnice pentru ca elevii și dascălii acestei școli să înceapă anul școlar în cele mai moderne săli de clasă.

Pe de altă parte, Școala Gimnazială nr. 3 va mai beneficia de încă două proiecte de modernizare: unul în valoare de 500.000 de euro care vizează extinderea corpului B, modernizarea sălii de sport și dotarea acestora, iar altul în valoare de 283.000 de euro care vizează anveloparea Sălii de sport, investiții care vor fi derulate din fonduri europene și de la bugetul local.

Lucrări similare vor fi demarate la toate instituțiile de învățământ din oraș.

Primarul Aurelia Fedorca a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea blocuri lor – Lotul 2

Primarul Aurelia Fedorca a semnat miercuri contractul de finanțare pentru Lotul 2 de blocuri din Negrești-Oaș care urmează să intre în reabilitare din fonduri europene – în cadrul proiectului „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din orașul Negrești-Oaș – Lot 2”. Semnarea contractului a avut loc în cadrul unui eveniment la care au participat reprezentanți ai asociațiilor de proprietari și proprietari din cele 20 de blocuri care vor fi reabilitate până în anul 2020.

În cadrul acestui proiect vor fi reabilitate termic următoarele 10 blocuri de locuințe: Str. Aleea Crinului – C8-10-12; B13-15; B17-19; D12-14, D8-10, D4-6, str. Unirii nr. 7, Str Unirii nr. 6, Str Victoriei Bl 9 și Str Victoriei, Bl 17/A. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 8.864.966,27 lei ( inclusiv TVA), din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de 4.943.286,85 lei (inclusiv TVA), adică 60%.

În 25 aprilie, primarul Aurelia Fedorca a semnat și contractul de finanțare pentru Lotul 1, în cadrul căruia vor fi reabilitate următoarele 10 blocuri: Lot 1: C 1 – Strada Victoriei; Bl 2; C 2 Strada Victoriei; Bl 8; C 3 Strada Salcâmului; Bl 1; C 4 Strada Salcâmului; Bl 2; C5 Strada Salcâmului; Bl 3; C6 Strada Victoriei; Bl 34; C 7 Strada Victoriei; Bl 35; C 8 Strada Victoriei; Bl 36; C 9 Strada Trandafirilor; Bl 13; C 10 Strada Trandafirilor; Bl 16. Valoarea acestui proiect este de 6.864.818, 09 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de 3.984.291.49 lei, adică 60%.
Primarul Aurelia Fedorca a declarat că semnarea contractului este un pas important atât pentru negreștenii care locuiesc în aceste blocuri, cât și pentru oraș, care își va îmbunătăți aspectul.

”Prin semnarea acestui al doilea contract facem un pas mare înainte pentru modernizarea orașului și îmbunătățirea nivelului de trai. După implementarea acestor două proiecte, condițiile de locuit din aceste 20 de blocuri se vor schimba esențial, iar prin aspectul lor vor contribui la îmbunătățirea imaginii orașului nostru”, a precizat primarul Aurelia Fedorca.

Perioada de implementare a proiectelor este din data semnării contractului de finanțare până în 2021.

Urmează să fie organizate procedurile de licitație, iar după desemnarea firmelor câștigătoare și semnarea contractelor se va trece la începerea efectivă a lucrărilor.

Investițiile vizează următoarele tipuri de lucrări: lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii; izolarea termică a fațadei – partea opacă; izolarea termică partea vitrată; termo-hidroizolarea acoperișului tip terasă; izolarea termică planșeu peste subsol; izolarea termică a planșeului ultimul nivel; lucrări de instalare a unor sisteme alternative de producere a energiei; lucrări de înlocuire a corpurilor de iluminat existente cu corpuri de iluminat cu eficiență ridicată, în scopul reducerii consumurilor energetice din surse convenționale și a emisiilor cu gaze cu efect de seră.

Cererile de finanțare pentru reabilitarea blocurilor de locuințe au fost depuse în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 3 “Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructuri publice, inclusiv clădiri publice, și în sectorul locuințelor. Operațiunea A: Clădiri rezidențiale”.

Noaptea Albă la Muzeul Țării Oașului

Vă invităm sâmbătă, 18 mai 2019, la Muzeul Țării Oașului, Galeria de arta “Dr. Mihai Pop”, începând cu ora 18:00, unde va avea loc deschiderea expozitiei ,,Un suflet în trei inimi” în cadrul evenimentului ,,Noapte albă la Muzeul Țării Oașului”.

Noaptea muzeelor reprezintă un eveniment de amploare pe parcursul căruia mii de muzee şi organizații culturale din 30 de ţări europene își aprind luminile și deschid porțile publicului larg pentru a celebra cultura, arta și creativitatea.

“Un suflet în trei inimi” este expoziția colaj a trei expoziții tematice: expoziție de pictură – colecția Ion Țânțaș, 110 de la nașterea artistului, expoziție de fotografie Ioniță G. Andron, 30 de ani de la trecerea în neființă a artistului și expoziție de etnografie.

Spectacol folcloric cu Tripon Maria și Ansamblurile folclorice Oașul și Sânzienele, între orlele 18:00 – 19:00.

✓ vizitarea gratuită a expozițiilor în intervalul orar 18:00 – 23:30.

Obiectivul nostru, prin evenimentele pe care le organizăm, este păstrarea și transmiterea resursei culturale către generațiile viitoare, în forma sa autentică și nealterată, atragerea unui public cât mai numeros și variat, promovarea imaginii Muzeului Țării Oașului și a obiectivelor turistice ale Țării Oașului.

Noaptea Europeană a Muzeelor 2019 este un eveniment coordonat la nivel local de Primăria Negrești-Oaș, prin Muzeul Țării Oașului și în parteneriat cu Casa Orășenească de Cultură și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Negrești-Oaș. La nivel național, proiectul este gestionat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România.

Orașul Negrești-Oaș găzduiește etapa finală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar

Orașul Negrești-Oaș găzduiește etapa finală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, o competiție la care participă echipele de fotbal ale liceelor din 8 județe.

Deschiderea oficială a Olimpiadei a avut loc vineri la Liceul Teoretic Negrești-Oaș, în prezența primarului Aurelia Fedorca, a inspectorului școlar general adjunct Delia Gavra și a directorului Liceului Teoretic Viorel Bud.

Echipele concurente  –  Liceul cu Program Sportiv Satu Mare,  Liceul cu Program Sportiv Slatina – Olt, Colegiul Național Szekely Miko Sfântu Gheorghe – Covasna, Colegiul Național Mihail Kogălniceanu Galați, Colegiul Național Octav Onicescu București,  Liceul Tehnologic Matei Corvin Hunedoara, Liceul Tehnologic Hîrlău Iași, Liceul Tehnologic Doamna Chiajna – Chiajna – Ilfov – au fost primite de elevii Liceului gazdă cu pâine și sare, iar liceenele îmbrăcate în frumosul port popular oșenesc au făcut primirea pentru fiecare echipă în parte, urându-le bun venit.

În discursul său, primarul Aurelia Fedorca i-a felicitat pe elevi și pe antrenori, deopotrivă, pentru că au ajuns în această fază a competiției și i-a asigurat că Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș susțin performanța și sportul în școală.

”Vreau să știți că în calitatea mea de primar îmi iau foarte în serios misiunea de a moderniza instituțiile de învățământ și de a reactiva domeniul sportului încă din școală. Este modul în care ne construim sigur viitorul.  Primul lucru care te învaţă sportul este să fii perseverent. Vom admira şi respecta învingătorii şi vom fi alături de învinşi, pentru că fără ei, învingători şi învinşi, nu ar exista ideea de competiţie” – a declarat primarul Aurelia Fedorca.

Competiția se desfășoară pe parcursul a trei zile, urmând ca duminică să fie premiați câștigătorii.